Elena Cuza (n. 17 iunie 1825; d. 2 aprilie 1909), cunoscută şi ca Elena Doamna, a fost soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. S-a născut la Soleşti (judeţul Vaslui), în familia Rosetti şi a murit la Piatra-Neamţ, fiind înmormântată la Soleşti.
Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti şi a soţiei sale Catinca, născută Sturdza. Copilăria şi-a petrecut-o la moşia părinţilor de la Soleşti, în ţinutul Vasluiului, alături de cei trei fraţi: Constantin, Theodor şi Dumitru. Primeşte de mică o educaţie aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei. Elena a învăţat limba germană şi, mai ales, franceza, pe care o folosea cu deosebită eleganţă în corespondenţa întreţinută cu prietena sa Hermiona Asachi. De la şapte ani îşi continuă studiile particulare, cu guvernante şi profesori străini, la moşia de la Şcheia a unchiului său Constantin Sturdza, împreună cu copiii acestuia şi ai altor rude apropiate.
Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iaşi unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaşte pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va căsători în aprilie 1844 la Soleşti. Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite. Crescută de o mamă aprigă şi autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soţului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace şi puţin timidă, lipsită de încredere în forţele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate. Deşi căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soţ prea statornic, între ei s-au păstrat, totuşi, întotdeauna relaţii de respect.
Carol Popp de Szathmary
Carol Popp de Szathmary
După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, Elena Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter. Pusă în faţa unei situaţii periculoase („revoluţionarii fugeau din Iaşi spre Galaţi, urmăriţi de oamenii domnitorului Mihail Sturdza”) ce ameninţa siguranţa soţului ei, această tânără femeie timidă şi aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie, iniţiativă şi hotărâre. A pornit singură de la Soleşti spre Galaţi, unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cuninghan. Împreună au pus la punct evadarea lui Cuza la Brăila. De acolo, au fugit la Cernăuţi şi mai departe la Viena şi Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica.
Urmare a importantului eveniment istoric Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit prima doamnă a României. În cei şapte ani de domnie a contribuit, cu modestia şi demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, soţul său, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucţiunii publice. De asemenea s-a aplecat cu deosebită înţelegere asupra situaţiei precare a ţărănimii, fiind o susţinătoare energică a înfăptuirii reformei agrare.
Al. I. Cuza şi Doamna Elena - pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa
Calităţile sale sufleteşti şi educaţia primită au îndemnat-o să-şi dedice întreaga sa viaţă şi avere acţiunilor caritabile. Şi-a început opera de binefacere la Bucureşti, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, şi a încununat-o la Iaşi, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimţit să-i adopte pe cei doi fii pe care soţul său îi avea cu prinţesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenţie, ocupându-se de educaţia lor şi înconjurându-i cu o afecţiune maternă.
Elena Doamna, femeia plăpândă şi sfioasă, a supravieţuit tuturor celor care i-au marcat viaţa în vreun fel. Poate că lovitura cea mai grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în 1869. A împărtăşit cu stoicism exilul soţului detronat şi, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoştea, le îngăduise şi - o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept” (N. Iorga).
Supravieţuind tuturor celor pe care i-a iubit, şi-a petrecut ultimii ani de viaţă la Piatra Neamţ. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, ducând în mormântul de la Soleşti pe ultima Doamnă dintr-un lung şir de domniţe şi doamne românce, vlăstare ale tronului românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu