328 - Inaugurarea oficială a podului de la Celei (Sucidava), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius, în timpul lui Constantin cel Mare. Inaugurat în 328, avea o lungime de peste 2 400 de metri, fiind considerat unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii. Din păcate, podul lui Constantin cel Mare, menţionat şi de Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existenţă scurtă.
Din pod - impresionantă construcţie din piatră, lemn şi mortar, cu lungimea de peste 2 kilometri - n-a mai rămas azi decât o fărâmă, arătată vizitatorilor sub numele de "piciorul podului".
Tip Castru auxiliar
Tip construcție Zid de piatră
Limes Moesiarum
Davă preexistentă Sucidava
Unitate administrativă Dacia Malvensis
Denumire loc Cartier Celei
Localitate Corabia
Sucidava, vechea capitală a tribului dacic al sucilor, este situată în vatra oraşului Corabia (judeţul Olt), pe teritoriul fostului sat Celeiu.
Pe terasa superioară a Dunării se văd încă zidurile de apărare cu opt turnuri complet dezvelite ale oraşului roman târziu Sucidava (secolele IV-VI), care, împreună cu cartierul actual, acoperă o parte a oraşului roman din secolele II-III, mai puţin cunoscut. Au mai fost identificate băile romane (thermae), o bazilică paleocreştină (secolele V-VI) şi străzi pavate.
Cetatea se remarcă prin „fântâna secretă”, o capodoperă inginerească, menită să aprovizioneze cu apă aşezarea în timpul asediilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu