Putin din istoria palariilor...

Daca in urma cu o suta de ani, o femeie iesita in public cu capul neacoperit era criticata, in vremurile noastre se intampla exact pe dos: chiar si palaria de soare, atat de sanatoasa si necesara, smulge priviri si zambete rautacioase. Dintotdeauna, pana acum ceva mai mult de jumatate de secol, in Europa, mai ales in Anglia, palaria a fost relationata cu statutul social al proprietarului ei, fiind privita drept o adevarata carte de vizita. A fost odata… In Evul Mediu, femeile nobile se distingeau si prin purtarea unor palarii conice, a caror lungime si ascutime cresteau direct proportional cu rangul. Nici nu se punea problema sa se injoseasca, descoperindu-si capul pentru a patrunde intr-o cladire. Solutia era mult mai simpla: ori ramaneai pe afara, ori usa era sparta pe inaltime. Cruciadele au adus apoi in Europa turbanul oriental. Lui i-a urmat o perioada mai pamanteana, marcata de moda – familiara si noua – beretei si a palariei din fetru. Imensele peruci pudrate au disparut la fel de repede cum au aparut, facand loc iarasi, in perioada Revolutiei Franceze, palariilor. De tot felul: cu boruri largi si cu pana, apretate, cu voaluri si dantele fixate savant, dar si plate din paie, de inspiratie asiatica, mergandu-se pana la constructii din par natural, propriu sau achizitionat pe nimic de la tarancile sarace. Reguli si capricii apuse In veacul al XIX-lea, capul acoperit era lege la iesirea din casa. In multitudinea de forme si detalii, persista un element-cheie: panglicile innodate sub barbie, confectionate din materialul la moda si, bineinteles, in culoarea la moda. La finele secolului al XVIII-lea, aparuse boneta suprapusa perucii de dama, boneta devenind in a treia decada a veacului urmator un insemn al femeii casatorite.Catre sfarsitul acestui secol, intra in scena o noua vedeta: chou, o rozeta realizata din tul, catifea ori dantela frantuzeasca sau nemteasca, ale carei capete atarnau libere pe ceafa. Rozeta cu pricina se fixa pe palarie prin niste panglici de rips sau catifea accesorizate cu flori false, in speta trandafiri. Costumele din reprezentatiile teatrale nu au intarziat sa-si lase si ele amprenta asupra modei: turbanul oriental cu pana si pietre pretioase, precum si un soi de boneta din paie, legata cu panglici sub barbie. Era modistelor Anul 1917 marcheaza in moda nebunia palariilor-clopot, a caror inaltime depasea cu mult latimea si care aveau sa domine si in decada urmatoare. Se purtau insa si toca, bereta, canotiera. Suprarealismului i se datoreaza fantezia deosebita a palariilor din anii ‘30, mergandu-se chiar pana la forma triunghiului sau a ghetei. Cel de-al doilea razboi mondial readuce in atentie nota clasica, punandu-se accentul pe simplitate si confort. Jacqueline Bouvier-Kennedy revolutioneaza in anii ‘50 lumea palariilor, lansand un nou trend: al dimensiunilor mici si al formelor rotunde, de tip toca usor tronconica. Un remember nostalgic al timpurilor regelui Edward se va traduce prin revenirea in prim-plan a voaletei si a panglicilor late. Pe cale de disparitie… Treptat, purtarea palariilor a devenit tot mai rara, de obicei fiind prilejuita de evenimente speciale sau de necesitatea protejarii de agresivitatea soarelui, a vantului. Desi vremea doamnelor gracile, purtate de calesti, cu umbrelute dantelate si palarii pretentioase a apus probabil definitiv, inca nu s-a renuntat la cautarea unei solutii de compromis intre extravaganta si comoditatea acoperamantului capilar.