23 sept. 2011

Bătălia de la Marathon

mesoavhammu.gif


490 î.Hr.: Are loc bătălia de la Marathon






Bătălia de la Marathon a avut loc în anul 490 î.Hr., între armata persană care invadase Grecia continentală şi o alianţă a oraşelor-stat (polisuri) greceşti.
A fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perşii au fost înfrânţi decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Marathon a marcat sfârşitul primei invazii a perşilor în Grecia, aceştia fiind siliţi să se retragă în Asia. Deşi războaiele dintre greci şi perşi au continuat, cu unele întreruperi, încă mulţi ani, bătălia de la Marathon a demontat mitul invincibilităţii persane, pregătind terenul pentru următoarele bătălii victorioase ale grecilor, de la Salamina şi Plateea.




La sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. Imperiul persan, în plină ascensiune, pusese piciorul şi pe continentul european, cucerind o parte din Tracia, în timpul celebrei expediţii a lui Darius I (Regele regilor, 521-486 î.Hr.) din anul 514 î.Hr. împotriva sciţilor de la nord de Dunăre.



mesoavhammu.gif
Darius I of Persia


Predecesorul lui Darius, Cyrus "cel Mare" (558-528 î.Hr.), cucerise în 546 î.Hr., printre alte provincii din Asia Mică, şi regatul Lydiei, de care depindeau, cel puţin nominal, toate coloniile greceşti din Ionia, unde se înfiripase o confederaţie de douăsprezece polisuri deosebit de înfloritoare din punct de vedere economic şi cultural. Darius a înăsprit însă modul de stăpânire a acestor oraşe greceşti, impunând condiţii mai dure. Astfel, Ionia a fost integrată cu Lydia într-o singură provincie (satrapie) cu sediul la Sardes, iar în locul unor contribuţii neregulate se instituie tributuri anuale fixe, ceea ce a stârnit mari nemulţumiri.




Dar nu numai constrângerile economice, ci, mai ales, profundul ataşament pentru ideea de libertate, este adevărata cauză a revoltei care cuprinde întreaga Ionie, începând cu anul 499 î.Hr. Darius îşi trimise atunci imensele armate să înăbuşe rapid această revoltă. Zadarnic s-au adresat ionienii celorlalte polisuri greceşti pentru ajutor armat; singurele cetăţi care au răspuns pozitiv au fost doar Atena şi Eretria. 



mesoavhammu.gif
Palace of Darius I



Expediţia navală organizată de acestea în 498 î.Hr. a debarcat trupe în Asia Mică, dar după ce au înaintat până la Sardes (unde au incendiat palatul satrapului persan şi templul zeiţei Cybele, atenienii şi eretrienii au fost nevoiţi să se retragă şi să se reîmbarce în mare grabă. Lăsaţi singuri, şi incapabili de altfel să se înţeleagă între ei, ionienii au fost învinşi decisiv în bătălia de la Lade (494 î.Hr.). Miletul, cel mai dezvoltat şi bogat oraş al confederaţiei ioniene a fost luat cu asalt şi distrus din temelii. Astfel, perşii pun din nou stăpânire pe Ionia, asupra căreia instituie un regim de teroare.
Polisurile (oraşele-stat) Atena şi Eretria, care sprijiniseră revolta ioniană eşuată împotriva Imperiului Persan între 499 şi 493 î.Hr., deveniseră acum ţinta prioritară a lui Darius I. Darius era mânat atât de dorinţa de răzbunare, cât şi de planul strategic, mai ambiţios, de a supune întrega Grecie, pentru a împiedica pe viitor sprijinul cetăţilor din Grecia continentală pentru eventualele revolte ale grecilor din Asia Mică. Pretextul formal al expediţiei persane era răzbunarea incendierii templului din Sardes de către contigentul atenian care participase la expediţia făcută în Asia Mică, pentru a-i ajuta pe conaţionalii ionieni, în anul 498 î.Hr.
O expediţie preliminară condusă de Mardonius, ginerele lui Darius, în 492 î.Hr., menită să pregătească invazia terestră asupra Greciei, recucerise Tracia şi forţase Macedonia să devină regat vasal Persiei. Mardonius fiind însă rănit, a fost obligat sa-şi întrerupă marşul spre Atena şi să se retragă în Asia Mică.



mesoavhammu.gif
First expedition of Darius


mesoavhammu.gif
Second expedition of Darius

Întregul an 491 î.Hr. a fost dedicat pregătirilor militare şi diplomatice pentru ofensiva Imperiului persan. Darius a trimis ambasadori în principalele oraşe-state greceşti cerându-le să i se supună. Multe dintre ele au primit această propunere, dar Atena şi Sparta au refuzat categoric (ba mai mult, Sparta, conform lui Herodot, i-a ucis pe trimişii lui Darius).
Totuşi, nici Sparta şi nici Atena nu au luat măsuri reale pentru a preîntâmpina iminentul atac persan.
În anul 490 î.Hr. imensa armată şi flotă persană s-a pus în mişcare. În fruntea ei se aflau doi comandanţi: Artaphernes, nepot al lui Darius, care comanda armata terestră, şi Datis, care comanda flota. Armata, după ce s-a îmbarcat pe corăbii în porturile de pe coasta ioniană, a traversat direct Marea Egee în direcţia insulei Eubeea; în trecere a cucerit insulele Naxos şi Delos.
Odată ajunşi pe insula Eubeea, perşii au distrus cetatea Carystos, care refuzase să-şi deschidă porţile în faţa lor, apoi au cucerit Eretria, abandonată de aliaţii săi atenieni. A fost prima etapă a răzbunării lui Darius pentru intervenţia Atenei şi Eretriei în revolta ioniană: Eretria a fost complet distrusă, iar populaţia care a mai scăpat cu viaţă a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de capitala Susa).
Flota persană a navigat apoi spre sud, spre coasta peninsulei Attica, pentru a finaliza obiectivul final al campaniei - pedepsirea Atenei. Fostul tiran al Atenei, Hippias, acum exilat, îi însoţea pe perşi, în calitate de consilier militar. Hippias era fiul lui Pisistrate şi spera să-şi restabilească autoritatea în Atena, contând nu numai pe ajutorul persan, ci şi pe complicitatea unora dintre atenieni, care îşi aminteau de regimul pisistrazilor ca despre o „vârsta de aur” a Atenei.
La sfârşitul lunii august a anului 490 î.Hr., întreaga flotă (în jur de 600 de corăbii) a ancorat în golful de la Marathon - perşii se aflau acum la doar 42 km de Atena.



mesoavhammu.gif
Persian sea route from Eretria to Marathon


Armata persană

Principala sursă pentru Războaiele Greco-Persane, istoricul grec Herodot, supranumit şi "părintele Istoriei", spune că flota persană era compusă din 600 de trireme. El nu dă indicaţii exacte referitoare la mărimea armatei persane, spunând doar că "[perşii] erau în număr foarte mare". Alţi autori antici, ca poetul Simonides şi autorul roman Cornelius Nepos (care a scris într-o epocă mai târzie) estimează că perşii aveau 200.000 soldaţi pedeştri şi 10.000 de călăreţi. Plutarch şi Pausanias dau amândoi, independent, cifra de 300.000 pentru efectivele persane.
Istoricii moderni consideră aceste cifre ca fiind exagerate. O abordare credibilă pentru estimarea efectivelor porneşte de la faptul că Herodot spune că la a doua invazie a Greciei (cea încheiată cu bătăliile de la Termopile şi Salamina) fiecare triremă avea la bord 30 de ostaşi complet echipaţi (pe lângă cei 14 sau 15 marinari), deci cele 600 de trireme care acostaseră în golful Marathon puteau transporta uşor cel puţin 18.000 de soldaţi. Consensul istoricilor situează numărul perşilor la circa 25.000, plus circa 1.000 călăreţi.
Oricum, efectivele armatei persane erau net superioare, ca număr, celor ateniene.



miltiadesi.gif

Miltiades



Armata greacă

În faţa pericolului care o ameninţa, Atena a ceruse ajutor Spartei. Spartanii însă, reţinuţi de scrupule de natură religioasă, nu s-au pus în mişcare înainte de a fi lună nouă, adică şase zile mai târziu: când ei au ajuns la locul bătăliei, aceasta se terminase deja. Dintre celelalte polisuri greceşti, numai curajoasa aliată a Atenei, Plateea, a avut curajul să trimită un efectiv de circa 1000 de oameni. Herodot nu dă informaţii concrete referitoare la efectivul armatei ateniene, dar istoricii de mai târziu consideră că Atena trimisese la Marathon între noua şi zece mii de hopliţi. La aceştia se mai adăuga probabil un anumit număr de soldaţi uşor înarmaţi şi de sclavi (Pausanias susţinea că la Marathon au luptat pentru prima oară şi sclavii alături de oamenii liberi).

Unul dintre cei zece strategi ai Atenei (funcţie electivă anuală) era Miltiades cel Tânăr. El era cel care reuşise să influenţeze forul suprem de conducere atenian (adunarea poporului) să hotărască acceptarea luptei în câmp deschis, în locul apărării în spatele zidurilor cetăţii. Miltiades cunoştea foarte bine tacticile de luptă persane: în calitate de conducător al coloniei ateniene Chersones, el îl însoţise pe Darius I în timpul celebrei sale expediţii din anul 514 î.Hr. împotriva sciţilor de la nord de Dunăre. Cu autoritatea pe care i-o conferea experienţa sa militară şi cunoştinţele sale despre componenţa armatei persane, Miltiades l-a convins pe polemarhul Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene), să declanşeze neîntârziat atacul.
Armata persană, aflată cu spatele la mare, era aprovizionată de flota care staţiona în golful Marathon. Miltiades i-a aranjat pe cei 9000 de atenieni şi pe cei 1000 de plateeni în linie de bătaie între înălţimile de la Agriliki şi Krotoni, la o bătaie de săgeată de forţele persane. Profitând şi de faptul că o parte dintre perşi erau ocupaţi cu descărcarea proviziilor de pe corăbii şi cu acţiuni de recunoaştere în zonă, Miltiades a declanşat atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ţine strânsă formaţia de luptă (falanga), hopliţii au atacat în pas alergător infanteria persană, care era cel puţin de două ori mai numeroasă.
Iată cum descrie Herodot în opera sa Historiai ("Istorii"), scrisă cu 50 de ani mai târziu, desfăşurarea bătăliei:
După ce atenienii se rânduiră pentru bătălie... s-a dat semnalul. Atenienii porniră în fugă şi se năpustiră asupra barbarilor... Când perşii i-au văzut pe vrăjmaşi atacându-i în fuga mare, s-au pregătit să primească atacul, cumpănind numărul neînsemnat al atenienilor şi atacul la care porniseră aceştia - fără cavalerie şi arcaşi. Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-şi că această sminteală a lor îi va pierde cu siguranţă. Atenienii însă, când se încleştară strâns cu barbarii, se luptară în chip vrednic de pomenit. Bătălia de la Maraton a ţinut mult... După ce perşii au fost puşi pe fugă, atenienii îi urmăriră... până ce, ajungând la mare, cerură să li se pună la îndemână foc şi atacară chiar corăbiile acelora.
În prima fază a bătăliei, perşii înaintaseră în partea centrală a frontului (vezi prima hartă alăturată), dar la cele doua aripi grecii au reuşit să-i copleşească, întorcându-se apoi împotriva dusmanului învingător la centru si zdrobindu-l (o manevră clasică de dublă învăluire - vezi a doua hartă). Presiunea deosebit de puternică exercitată de rândurile compacte ale hopliţilor greu înarmaţi a zdrobit şi risipit masa lipsită de coeziune a arcaşilor şi călărimii persane.
Flota persană i-a cules pe învinşi şi a ridicat ancora. Pierderile lor erau importante: 6400 de morţi, precum şi 7 corăbii arse de greci spre finalul bătăliei.
persiancalvarymanlg.jpgPierderile atenienilor au fost surprinzător de mici: Herodot vorbeşte despre 192 de morţi din rândurile atenienilor şi 11 dintre aliaţii veniţi din Plateea. Printre cei căzuţi în luptă s-a numărat şi polemarhul Callimachus. Ei au fost îngropaţi într-un tumul comun care mai domină şi astăzi câmpia litorală de la Marathon.








Persian Calvary Man



Herodot datează evenimentele despre care a scris în "Istoriile" sale conform unui calendar lunisolar; dar fiecare oraş-stat (polis) din vremea sa utiliza o altă variantă. Prin calcule astronomice se poate obţine o dată corelată cu calendarul iulian - astfel, Philipp August Böckh (în 1855) a concluzionat că bătălia de la Marathon a avut loc pe 12 septembrie 490 î.Hr., conform calendarului iulian.
Această dată este în general acceptată de către istorici. Există însă şi opinii diferite: dacă se ia în considerare faptul că spartanii nu au participat la luptă datorită motivelor religioase (ei nu s-au pus în mişcare înainte de a fi lună nouă, adică la şase zile după terminarea bătăliei), iar calendarul lor era decalat cu o lună faţă de cel atenian, ar rezulta că bătălia a avut loc pe 12 august 490 î.Hr.



persianinfantry.jpg
Darius' infantry


Consecinţe

Armata persană fusese înfrântă, dar flota lor rămăsese aproape intactă. Persista încă pericolul unei debarcări chiar la Atena. Pentru a preîntâmpina acest pericol, Miltiades şi ceilalţi nouă strategi ai Atenei (comandantul suprem, polemarhul Callimachus, căzuse în luptă) au hotărât readucerea armatei la Atena. A fost un marş forţat destul de dificil, având în vedere terenul accidentat şi oboseala hopliţilor după luptă; totuşi trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de debarcare a perşilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perşii să renunţe la ideea unei noi debarcări; văzând coasta Atticei aşa de bine aparată, Datis şi Artafernes n-au mai insistat şi s-au reîntors în Asia Mică, ducând cu ei prada si prizonierii făcuti în insulele Ciclade şi Eubeea.
În ochii lui Darius această expediţie poate a apărut ca fiind pe jumătate reuşită. Desigur, Atena scapase de răzbunarea Marelui Rege, dar Eretria, celălalt oraş vinovat de a-i fi ajutat pe ionienii răsculaţi şi de incendierea oraşului Sardes, a fost aspru pedepsit. Eretrienii înrobiţi au fost duşi în inima Persiei, la Arderika, la nord de capitala Susa; cincizeci de ani mai târziu, atunci când a trecut Herodot prin aceasta zonă, urmaşii acestora încă îşi mai păstrau limba şi obiceiurile. Toate acestea însă nu puteau face uitat eşecul debarcării în Attica. Darius aflase acum că pentru a cuceri întreaga Grecie, o debarcare susţinută de flotă era insuficientă - era necesară o invazie pe calea terestră. El dorea să reia la o scară mai mare proiectul de invazie, dar problemele interne ale Imperiului Persan l-au împiedicat (înfrângerea de la Marathon a determinat revolta Babilonului şi a Egiptului, revolte care s-au prelungit până după moartea lui Darius). De abia după ce urmaşul său la tron, Xerxes, a restabilit ordinea în Egipt şi în întregul imperiu a fost plănuită o nouă expediţie în Europa.



mesoavhammu.gif
Athenian hoplite
mesoavhammu.gif
Spartan hoplite


Pentru greci însă, bătălia de la Marathon a ramas în amintire ca o victorie cu urmări capitale. Temuta armată persană (care păruse până atunci de neînvins) a fost, pentru prima oară, zdrobită în câmp deschis de catre hopliţi. La Marathon, a fost salvată nu numai independenţa unui popor, ci o întreagă civilizaţie. Atenienii s-au salvat pe ei înşişi şi au salvat, în acelaşi timp, Grecia. Plini de o legitimă mândrie, atenienii şi-au onorat eroii căzuţi în luptă, ridicând un tumul înalt pe câmpia de la Marathon şi au oferit un tezaur templului din Delfi, dedicându-l aceloraşi eroi.
În anul următor, (489 î.Hr.) Miltiades, învingătorul de la Marathon, după ce a obţinut bani sub formă de împrumuturi de la cetăţenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediţie împotriva insulei Paros, în scopul de a-i pedepsi pe locuitorii acesteia pentru ajutorul acordat perşilor. Expediţia s-a soldat însă cu un eşec; adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt şi au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În cele din urmă, cel care salvase Atena la Marathon a fost condamnat la închisoare, loc în care a şi murit în acelaşi an.



greekinfantry.jpg

Greek Infantry


macedonianphalanx.jpg
Greek phalanx


Dar consecinţele bătăliei de la Marathon pot fi urmărite chiar şi până în zilele noastre. Marele arheolog şi istoric francez François Chamoux spunea:
A fost oprită încercarea de a impune Greciei nu numai dominaţia străină, ci şi o filozofie politică, cea a marilor state orientale, unde, sub autoritatea suveranului de drept divin, trăiesc nu cetăţeni, ci supuşi, gloată fără nume, în care individul se sufocă. Acesta este destinul pe care luptătorii de la Maraton, maratonomahii, au refuzat să îl accepte pentru ei înşişi, pentru fraţii şi urmaşii lor. În faţa unei Asii a cărei putere şi bogăţie ştiau foarte bine că se întemeiază pe supunerea maselor de oameni capriciilor unui monarh absolut ei au apărat cu armele idealul juridic al cetăţii formate din oameni liberi.
Când în lumina proaspătă a unei dimineţi de început de toamnă soldaţii lui Miltiade, purtând pe braţ scutul rotund şi balansându-şi suliţa lungă, au pornit la atac în pas alergător în direcţia perşilor, a căror masă întunecată se detaşa contra luminii pe fundalul valurilor strălucitoare ale mării, ei nu luptau doar pentru ei, ci şi pentru o concepţie despre lume ce avea să devină mai târziu bunul comun al Europei.


mesoavhammu.gif


mesoavhammu.gif


Legende asociate cu bătălia

O legendă relatează faptul că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanţa de 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Marathon până la Atena, pentru a anunţa victoria asupra perşilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Nenikikamen (am învins!), după care a murit pe loc.
Majoritatea istoricilor atribuie în mod incorect această legendă istoricului grec Herodot, care a relatat evenimentele din războaiele persane în lucrarea sa Istorii (scrisă aproximativ în anul 440 î.Hr.)
În amintirea acestui erou, la iniţiativa baronului Pierre de Coubertin, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de Maraton, care se aleargă pe o distanţă de 42,195 km (distanţa exactă dintre Marathon şi Acropola din Atena).



runner.gif
Phaedippas


Atenianul Eschil, cel supranumit "părintele tragediei universale", a participat la bătăliile de la Marathon şi Salamina, unde a luptat ca hoplit. În capodopera sa "Perşii", singura sa tragedie cu subiect istoric care s-a păstrat, Eschil descrie povestea emoţionantă a morţii unui imperiu şi a unei civilizaţii (cea persană).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!