Statuia lui Mihai Viteazul din București (Piața Universității)

1874: A fost inaugurată statuia lui Mihai Viteazul din București (Piața Universității); statuia a fost realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse și este primul monument de această factură din Capitală

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul este situată pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu, vizavi de clădirea Universităţii. Este o operă realizată în bronz de către sculptorul francez Albert Ernest Carrière de Belleuse. Statuia ecvestră, prima de această factură dezvelită în capitală în 1876, este înaltă de 2,5 metri şi îl înfăţişează pe voievodul Mihai Viteazu cu picioarele sprijinite în pinteni, ţinând în mâna dreaptă hăţurile calului, iar în mâna stângă sabia înălţată uşor înspre spate pentru a sugera chemarea la luptă. Pe cap poartă căciulă cu surguci, iar la şoldul stâng se află teaca sabiei. Calul este reprezentat în poziţie de mişcare, cu capul încordat în frâu, cu piciorul stâng din faţă ridicat şi cu coada fluturând în aer. Pe soclul din piatră, de forma unui sarcofag antic, se află sculpturi ornamentale, pe fiecare latură fiind prinse steme de bronz. În faţa şi în spatele soclului sunt stemele Ţării Româneşti cu simbolul vulturului, iar pe cele două laturi sunt stemele Moldovei şi Transilvaniei.

Statuia a fost adusa la Bucuresti in primele luni ale anului 1874 si montata pe locul ce-i fusese destinat. Intrucat existenta statuii lui Mihai insemna in optica guvernelor de la Viena si Istanbul o manifestare de independenta a Romaniei, guvernul conservator condus de Lascar Catargiu a trebuit sa adopte o atitudine de taraganare a luarii masurilor in urma carora statuia urma sa fie inaugurata, pentru a evita o posibila incordare diplomatica intre noi si cele doua imperii. 

Statuia a fost amplasata si construita pe locul unde exista Biserica Sf. Sava demolata in anul 1873 din ratiuni exclusiv edilitare, institutia respectiva reprezentand ultimul asezamant al vechii manastiri din aceasta zona centrala a orasului. In vederea intreprinderii demersurilor amplasarii si executarii statuii, Ministerul Lucrarilor Publice s-a adresat Societatii Amicilor Belle Arte (Arte Frumoase n.n.) pentru a se pronunta competent asupra urmatoarelor probleme nemijlocit legate de aceasta lucrare: 

1) Aspectul si forma proiectului monumentului trimis din Franta de catre sculptorul parizian Carrière Belleuse. 

2) Inscriptiile monumentului. 

3) Instalarea lui, proportiile si caracterul acestui monument. 

Comitetul societatii amintite mai inainte era alcatuit din personalitati de seama ale timpului: oameni de cultura si stiinta, politicieni, etc.: Grigore G. Cantacuzino, Constantin Esarcu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Odobescu, Dimitrie Berindei, Cezar Bolliac, Teodor Aman, George Mitilineu si Gheorghe Stancescu. Membrii Comitetului au optat ca statuia domnitorului sa fie amplasata pe dealul unde Mihai Viteazul ctitorise in 1591 manastirea ce ii va purta numele (in zona de astazi a Podului Izvor n.n.).

Atunci, in 1873 lacasul de cult amintit se afla intr-o avansata stare de degradare, asupra lui se pusese pecetea ruinii. Punctul de vedere al Domnitorului Carol a fost insa altul, in opinia suveranului locul amplasarii statuii ramanand Piata Universitatii, sugestie de care s-a tinut seama. In ziua de 3 / 15 noiembrie in jurul statuii s-au produs incidente constand din presiuni exercitate de grupuri de studenti si elevi care au incercat sa dea la o parte panza care acoperea monumentul, dar fortele de ordine ce asigurau paza statuii au ripostat prompt. In aceasta confruntare s-au produs ciocniri corporale si vatamari firesti de ambele parti. Actiunea a avut un evident substrat politic, studentii recalcitranti fiind manevrati de liberalii aflati in opozitie care urmareau sa-si manifeste si pe aceasta cale antipatia fata de guvernul conservator condus de Lascar Catargiu.

Interventia hotarata a fortelor de ordine s-a dovedit salutara si a zadarnicit manifestarea amintita cu un evident caracter politic. Momentul festiv al inaugurarii statuii a fost consemnat de Domnitorul Carol I in volumul II al cunoscutelor sale Memorii in cuprinsul carora se releva importanta acelei manifestari. Monarhul a consemnat cu promptitudinea si exactitatea ce-i caracterizeaza scrierea la persoana a treia: "8 / 20 noiembrie (ziua Sfintilor Arhangheli) (Mihail si Gavril n.n.). Cu mare solemnitate dezvelirea festiva a statuii lui Mihai Viteazul, eroul national valah care la 1595 a biruit pe turci la Calugareni. Monumentul postat in piata dinaintea cladirii Universitatii reprezinta pe Principele Mihai, care struneste cu mana dreapta calul cabrat si cu stanga (el era stangaci) agitand baltagul. Inaintea ceremoniei dezvelirii statuii s-a slujit in Biserica Sarindari. De acolo suveranii se duc pe jos la tribuna de langa statuie. Primarul Capitalei, colonelul G. Manu rosteste inaintea Principelui o cuvantare entuziasta in care accentueaza ca romanii pentru prima oara au ocaziunea de a dezveli un monument inchinat unui erou national, spre a proclama gloria trecutului. Principele Carol raspunde. El e mandru ca aceasta se intampla in cursul domniei sale. Mihai Viteazul, cu Mircea si stefan cel Mare, au intemeiat spiritul ostasesc care azi insufleteste armata romana si al carei suflu se resimte in tot poporul. "Sunt convins ca timpurile barbatiei nu sunt trecute si ca Romania se va scula ca un om in clipele pericolului spre a-si face datoria si sper ca Dumnezeu ne va invrednici ca in acel moment sa corespund asteptarilor tarii, pentru ca sa putem ingropa in inimile viitoarelor generatiuni o noua gratitudine fata de aparatorii pamantului romanesc!" La putin timp dupa dezvelirea statuii, momentul se va reflecta si in creatii literare, cea mai cunoscuta exprimare poetica va fi Oda statuei lui Mihai Viteazul scrisa de Vasile Alecsandri, care a aparut in "Convorbiri literare" numarul 9 din 1 decembrie 1874. Versurile bardului de la Mircesti revelau valoarea simbolului exprimat de structura monumentului si de personalitatea eroului brav: "Marire, adorare, ingenunchere tie / Gigant din alte timpuri, fruntas intre Eroi / Mihai cu dalba vitejiei / Oaspe de bronz scump noua / Sosit azi printre noi / (...) Mihai devina iarasi sub cerul stramosesc / Ecoul preaputernic de glas dumnezeiesc / S-aprinde iar scanteia din antica vitejie / In noi carii aducem ingenunchere tie". Evenimente importante, majore din istoria Romaniei vor situa monumentul ridicat pentru eternizarea memoriei lui Mihai Viteazul in centrul atentiei publice. Participarea Romaniei la Razboiul pentru cucerirea Independentei de Stat in anii 1877 – 1878 a insemnat si scrierea unor pagini de nesters in cronica eroismului individual si colectiv, una dintre acestea fiind batalia din 30 august 1877 cand a fost cucerita reduta otomana Grivita I din complexul fortificatiilor turcesti de la Plevna, reprezentand o victorie de prestigiu asupra inamicului. In Ordinul de zi din 5 / 17 septembrie 1877 dat si semnat de Domnitorul Carol I, dupa ce se sublinia contributia remarcabila a Regimentului 14 Dorobanti si a Batalionului 2 de Vanatori, alaturi de trei batalioane rusesti in cucerirea unui drapel si trei tunuri de catre armata romana, Suveranul hotara: "Aceste trofee ordon a se trimite in Capitala tarei si a se pastra acolo ca o vesnica dovada a vitejiei armatei romanesti. Drapelul se va pastra deocamdata in Arsenal. Iar tunurile luate de la vrajmas, doua se vor aseza de ambele parti ale statuei lui Mihai Viteazul. Umbra mareata a gloriosului domn va vedea astfel ca ostenii romani raman pana astazi fii ai eroilor de la Calugareni". La 11 / 23 septembrie tunurile au fost amplasate langa statuie in prezenta Principesei Elisabeta sotia Domnitorului Carol I. Ziarul "Resboiul" din 12 septembrie 1877 relata entuziasmul care a cuprins Capitala si atmosfera insufletita care domnea in preajma monumentului ecvestru din Piata Universitatii: "(...) La ora trei dupa amiaza s-au adus cele trei tunuri turcesti de la gara Targoviste (actuala Gara de Nord n.n.) spre Palat si bulevard. La Palat s-a depus unul iar celelalte doua la picioarele statuei lui Mihai Voda. Valurile de popor au primit cu strigate entuziaste asezarea acestor trofee". Anii care au urmat momentului 1877 s-au caracterizat prin numeroase si ample manifestari care decurgeau din firescul mers al istoriei nationale cu evidente raportari la trecutul nostru istoric. Multe prilejuri au fost oferite de cadrul actiunilor patriotice militante pentru cauza unitatii nationale. Un rol important in organizarea unor manifestari destinate sprijinirii si afirmarii ideii si luptei pentru unitatea nationala a tuturor romanilor l-a jucat "Liga pentru unitatea culturala a romanilor", in ultimul deceniu al secolului XIX. Din initiativa "Ligii Culturale" s-a organizat la Bucuresti in ziua de 14 iunie 1892 o ampla intrunire de protest contra violentelor comise de autoritatile ungare la Turda impotriva lui Ioan Ratiu si a familiei sale. Dr. Ioan Ratiu era unul din fruntasii cunoscutei actiuni memorandiste. Un publicist al vremii martor al evenimentului petrecut la mijlocul lunii iunie 1892 scria: "Zeci de mii de oameni din toate straturile sociale si delegatiile mai multor societati din Capitala si provincie, de la cei mai de seama fruntasi si pana la cei mai modesti, esira inca de la trei ore dupa amiaza si se indreptara spre bulevardul Universitatii, astfel ca in mai putin de o ora tot bulevardul si marea rotonda din jurul statuii lui Mihai Viteazul erau literalmente acoperite de fiinte omenesti care se agitau intocmai ca talazurile unei mari iscate de bataia vantului. Spre statuia lui Mihai Viteazul au pornit circa 30.000 de persoane care au intonat "Desteapta-te romane". La statuie au rostit scurte alocutiuni Alexandru Orascu, Rectorul Universitatii, scriitorul Alexandru Odobescu si mai multi studenti. La 24 aprilie 1894 a avut loc la statuia din Piata Universitatii un miting de solidaritate cu liderii transilvaneni militanti pentru unitatea nationala. Tot din initiativa "Ligii Culturale" la 14 decembrie 1897 a avut loc in fata statuii o intrunire de protest impotriva politicii de maghiarizare a romanilor transilvaneni organizata de guvernul de la Budapesta. O alta intrunire sub auspiciile "Ligii Culturale" s-a tinut la 16 martie 1914 in Capitala dar si la statuie unde s-a adoptat o motiune prin care se cerea o larga autonomie cu caracter politic, social, economic si cultural – conditii obligatorii pentru romanii de dincolo de Carpati, reprezentand o premisa a unirii lor ulterioare cu Regatul Romaniei. si la 15 martie 1915 cu prilejul lucrarilor "Congresului romanilor de peste hotare" de la Bucuresti, una dintre manifestarile remarcabile ale zilei a avut loc la statuia domnitorului primei Uniri. Afirmarea tot mai puternica a curentului antantofil in perioada neutralitatii Romaniei a prilejuit numeroase manifestari la care se pronuntau numerosi vorbitori, militanti ai curentului favorabil intrarii Romaniei in razboi alaturi de Franta, Anglia si Rusia. La 28 mai 1915 cunoscutul militant pentru drepturile romanilor transilvaneni, parintele Vasile Lucaciu cunoscut si sub numele de "Leul de la Sisesti" se adresa celor prezenti langa statuia lui Mihai Viteazul: "Acolo, pe frontul de lupta alaturi de ei este locul nostru", pronuntand indemnul ca poporul roman sa fie pe deplin pregatit pentru acea ora suprema alaturi de Statele Antantei in vederea eliberarii teritoriilor romanesti aflate dincolo de Muntii Carpati. Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial alaturi de Antanta impotriva Puterilor Centrale insemna o participare militara, politica si diplomatica legata exclusiv de indeplinirea dezideratului national: intregirea neamului prin revenirea provinciilor romanesti aflate sub stapanirea straina la Regat. Personalitatea marelui voievod in contextul si in climatul de firesc elan patriotic care anima societatea romaneasca in acel ceas de grave raspunderi pentru destinele tarii a fost evocata cu indreptatita justificare la Bucuresti, orasul care se mandrea cu statuia ecvestra a infaptuitorului primei Uniri din istoria neamului. Adresandu-se ostasilor la intrarea in razboi a tarii, la 16 august 1916, Regele Ferdinand I ii imbarbata cu cuvinte pline de caldura in care recursul la istorie era evident mobilizator si insufletitor: "Ostasi, V-am chemat ca sa purtati steagurile voastre peste hotarele unde fratii nostri va asteapta cu nerabdare si cu inima plina de nadejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul si stefan cel Mare, ale caror ramasite zac in pamanturile ce veti dezrobi va indeamna la biruinta ca vrednici urmasi ai ostasilor care au invins la Razboieni, la Calugareni si la Plevna". Evocand marele act istoric plebiscitar de la Alba Iulia savarsit la 1 Decembrie 1918, Regele Ferdinand I amintea figura domnitorului primei Uniri din istoria romanilor si robustetea mesajului acestuia la peste trei secole de la infaptuirea ei: "Azi, cand vedem inaintea mintii si inaintea ochilor nostri, savarsita cladirea mareata pe care Mihai Viteazul o incepuse si pe care generatii intregi apoi au visat-o, aduc prinosul meu de recunostinta tuturor acelora care, in toate colturile unde suna dulcele grai romanesc, le-a intarit inima, au pus sufletul si puterile lor in serviciul idealului national". Statuia domnitorului nu a fost scutita de unele injonctiuni care i-au stirbit din aureola consacrata. Astfel, in timpul ocupatiei germane si a aliatilor lor – bulgarii si turcii – unul dintre simbolurile capturilor otomane: tunurile cucerite la Grivita la 30 august 1877, au fost ridicate de inamic de la locul lor si, dupa cum scria I. G. Duca in Memoriile sale: "Tunurile care dupa 1877 fusesera asezate langa statuia lui Mihai Viteazul au fost cele dintai trimise la Constantinopol". Un autor consacrat participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial, Constantin Kiritescu scria cu indreptatita mahnire despre acest moment de trista amintire pentru noi: "Pana si turcii gasira prilejul sa capete o satisfactie. Au ridicat de la statuia lui Mihai Viteazul si de la Palatul Regal vechile tunuri de la Plevna si le-au trimis la Constantinopol. Poate ca-si inchipuiau ca au smuls cu aceasta si pagina Plevnei din istoria razboiului romano – turc". si Regina Maria fidela observatoare a semnificatiei istorice a Marii Uniri nota in Insemnarile sale zilnice despre atmosfera de mare sarbatoare care domnea in Bucuresti in momentul intrarii familiei regale in Capitala tarii intregite in ziua de 1 Decembrie 1918, in fruntea armatei romane: "Orasul era in delir. Noi lipsisem doi ani, timp in care populatia orasului cunoscuse ororile ocupatiei si ce insemna ea, iar acum ne intoarcem victoriosi in ciuda nenorocirilor, revenind cu implinirea visului de secole, visul de aur al Romaniei. Ne intorceam cu Romania Mare ca "Regele si Regina tuturor romanilor", este de necrezut si totusi asa este. Procesiunea noastra a inaintat pana la Piata traditionala de langa statuia lui Mihai Viteazul, unde in fiecare an de 10 Mai se desfasurau altadata parazi, oprindu-ne acolo, iar toate trupele au defilat prin fata noastra. Este greu de descris incantarea frenetica a intregii populatii".

Si in vara anului 1940, in lunile iunie si august romanii s-au strans in jurul statuii lui Mihai Viteazul protestand impotriva samavolnicelor cotropiri teritoriale savarsite de U.R.S.S. si Ungaria horthista, impotriva politicii de dictat si de agresiune la adresa unitatii noastre nationale. Au trecut 135 de ani de cand statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul constituie o prezenta dominanta in peisajul citadin al Capitalei Romaniei si ea se impune atentiei noastre atat ca un monument de netegaduita valoare artistica dar si datorita unui simbol si mesaj istoric incarcat de sensuri semnificative despre trainicia si actualitatea unitatii romanilor si a locului lor firesc pe continent si in lume. 

Autor:Mircea Dumitru

Romania libera