Suflet şi armonie
A iubi fără a pune suflet într-o relaţie nu e la modă. De fapt, a fost vreodată? Poate doar în mintea unor romantici incurabili. Dar ce înseamnă totuşi să pui suflet? Sună cam abstract, de asta majoritatea nici nu înţelege o astfel de combinaţie. O definiţie este greu de găsit, pentru că „ a pune suflet” se simte şi se trăieşte. Asta nu se moşteneşte şi nici nu se învaţă. E aidoma unui „talent” cu care te înzestrează Universul. „ A pune suflet” este calitatea de a cultiva şi a menţine armonia într-o relaţie. Dar asta înseamnă, în primul rând, capacitatea de a oferi şi a primi căldură. Dacă nu te-ai născut cu această putere, atingerea armoniei este o luptă continuă cu morile de vânt. De facto, nici nu-ţi pui problema respectivă, deoarece nu ai însuşirea de a vedea în armonie o prioritate.
Căldura? E un fel de a trăi, nu doar pentru tine, ci şi pentru persoana iubită. Respiri şi gândeşti în unison cu ea. Îţi pasă de trăirile şi visele ei. Nu e vorba de jertfire sau şi mai rău, de o abordare fantasmagorică, ci de o ordinară calitate umană. Nu ar trebui să fie nimic deosebit aici, de moment ce omul se consideră superior animalului, nu? Omul reuşeşte să creeze lucruri frumoase doar atunci când poate să pună suflet în ceea ce face. În mod special când e vorba de o relaţie, indiferent de statutul ei: prietenie, colegialitate, dragoste.
În dragoste a iubi, fără a pune suflet, este o corvadă insuportabilă. Starea suscitată de o asemenea situaţie este aidoma unei sinucideri lente. Evident, fiecare o interpretează în felul său: suferinţă, nefericire, plictiseală, incompatibilitate, abandon etc. Cel mai curios este faptul că banii nu pot compensa „golul” provocat de trăirea respectivă. Chiar şi cei mai înveteraţi materialişti, pentru care banul a devenit unica modalitate de a respira, şi unicul scop în viaţă, când rămân singuri în propria intimitate, trăiesc clipe de coşmar. Lipsa de căldură şi armonie din viaţa personală este pentru ei o povară greu de suportat. Şi ei conştientizează asta destul de bine, deşi îşi insuflă constant ideea că nu e nimic mai presus şi mai stabil decât siguranţa financiară sau statul social pentru care luptă.
De fapt, munca şi cotidianul aglomerat, reprezintă „colacul de salvare” pentru aceşti indivizi. Este decorul indispensabil, unicul capabil, să le eclipseze haosul din suflet. Când cineva spune „dragostea şi armonia sunt chestiuni puerile, care sustrag atenţia de la lucruri mari”, fiţi siguri, aveţi în faţă un specimen (e adevărat, cu un spirit puternic, capabil să escaladeze cele mai înalte culmi) dar nefericit. Armonia reprezintă rezultatul talentului de a „pune suflet”. Omniprezenţa acesteia în viaţa omului îi poate deschide „căi” nebănuite şi dărui trăiri frumoase.
Adevărul e că într-o lume materialistă, extaziată după prostie, acest dar se pierde sau, de cele mai dese ori, nu este deloc productiv. Cert este că, fiind incompatibilă prin conţinutul său cu decorul uman, „favoarea divină” are consecinţe negative asupra destinului omului. Omul care caută armonia este prin natura lui sensibil şi cu un suflet frumos. El ştie să respecte, să aprecieze şi să păstreze – obicei rudimentar şi inutil pentru mentalitatea contemporanului. Nefiind înţeles, deseori el cade pradă indiferenţei şi batjocurii. În cele din urmă mulţi promotori ai armoniei ajung să se abrutizeze, devenind o parte intrinsecă a „mocirlei” umane.
Valorile pentru care au luptat anterior sunt supuse unei metamorfoze degenerate, schimbându-şi până le nerecunoaştere conţinutul. Seduşi de banal, spiritualitatea ce le-a definit anterior personalitatea, devine o calitate perimată, la care apelează doar în puţinele momente de sinceritate. De ce? Pentru a o admira în taină, departe de ochii celor care nu au cunoscut niciodată acest sentiment. Pentru a se alimenta cu noi forţe spirituale, de negăsit într-o viaţă banală.
Puţini rămân fideli armoniei şi aspiraţiei sufletului, în ciuda faptului că sunt frecvent „devoraţi” de specimene cu interese meschine, obsedaţi de vicii umane. Acesta este un om cu adevărat puternic , pentru că trăieşte libertatea, în toată splendoarea ei, independent de tabieturi şi pseudovalori străine.
Fii tu însuţi, căci numai aşa poţi ocroti armonia şi dragostea din care eşti plămădit. Cu siguranţă , va veni timpul când această pornire va nimeri pe un loc fertil şi va da roade. Dacă Universul ne-a înzestrat cu ceva frumos, înseamnă că nu a fost întâmplător, şi că neapărat va urma o surpriză. Lucrurile frumoase se obţin greu, de aceea scurgerea timpului nu ar trebui să descurajeze.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu