Feministele
Nu am nimic împotriva feminismului… cu excepţia „conţinutului” feministei din spaţiul postcomunist. Abordarea mea va supăra probabil multe specimene din această specie…nu însă şi adevăratele feministe (prototip rar întâlnit)…ce-şi duc singure povara independenţei, bazându-se în exclusivitate pe capacităţile sale intelectuale şi o muncă asiduă.
Neajunsul mare al feminismului este că omoară femeia în femeie. Fineţea, căldura, afecţiunea – trăsături definitorii pentru o femeie, se abrutizează ca în final ea să se transforme în robot. Întreaga sa viaţă reprezintă un conglomerat de gânduri, mişcări, comportamente şi acţiuni planificate meticulos şi automate. Bărbaţii nu suportă feministele veritabile, iar falsele feministe le arată colţii ori de câte ori au ocazia, din invidie sau teamă faţă de incomensurabila lor putere spirituală.
Masculii le detestă pentru că nu le „pot avea” aşa cum „le au”, aproape de fiecare dată, pe feministele superficiale. Aceştia nu le iartă pentru curajul de a spune „NU”, atunci când ei zic „DA”. Prestanţa lor îi exasperează, pentru că le scoate în evidenţă incompetenţa, iar caracterul puternic îi fac să se simtă umiliţi. Cum poţi să tolerezi astfel de „inamici”? De aceea le ignoră sau le obstrucţionează calea când văd că sunt insistente. Explicaţia este simplă, şi nu e vorba doar de omniprezenţa tradiţiei patriarhale în societatea contemporană, invocat cel mai des de „feministe” în articole ştiinţifice, or în cadrul conferinţelor sau seminarelor.
Feminismul de aparenţă a oferit bărbatului multe „facilităţi”, de aici şi pretenţia lui că o femeie trebuie să i se ofere, să-l distreze, să-i facă pe plac în toate şi să-i tolereze ciudăţeniile. Mai ales dacă ea a beneficiat de „gesturi” frumoase. Feminismul a fost interpretat greşit în societatea postcomunistă, iar adepţii înveteraţi ai mişcării au profitat din plin de noile ocurenţe sociale şi politice, care impuneau o altă perspectivă de abordare a realităţii.
Promotorii curentului au clonat repede feministe pe baza modelelor existente în occident. Ei s-au concentrat pe mesaje populiste şi ambalaj, dar nu pe conţinut. Vestul oferea bani pentru crearea unui asemenea produs - „feminista” , şi asta era cel mai important. În consecinţă ne-am ales cu personaje bizare, sărace spiritual, exponente ale deşertăciunii care vorbesc despre egalitatea de gen fără să realizeze sacrificiile şi responsabilităţile pe care feminismul le revendică.
Feminista, în societatea postcomunistă, este prototipul unei femei complexate şi frustrate, cu o personalitate derizorie, care în timp ce-şi blamează bărbatul, îl stoarce de bani. Ea îl detestă şi stă cu el din teamă faţă de necunoscut, şi nu din respect, face sex cu el din interes şi nu din dragoste, îi cere totul, dar deseori, nu-i oferă nimic, deoarece conştientizează că nu e în stare să-şi asume „responsabilităţi egale”.
De altfel această idee deseori lipseşte din discursurile deşarte ale feministelor. Se trâmbiţează enorm despre „drepturi egale”, dar când e vorba şi de „sarcini egale” - nimeni nu se dă cu părerea. Femeia tinde să devină independentă faţă de bărbat (tată, iubit, soţ, frate sau amant – nu mai contează) pe banii acestuia. Iar când asta se întâmplă ea se întitulează „feministă”. Are propria afacere, maşină, casă, sau minimul – bani ca să-şi cumpere lucrurile pe care şi le doreşte, achiziţii la baza cărora se află sursele financiare ale bărbatului.
Şi uite aici, pe „culmile succesului”, feminista realizează că e foarte nefericită alături de bărbatul pe umerii căruia şi-a construit succesul. O, da…bineînţeles, ea va nega generozitatea masculului, şi îşi va atribui în exclusivitate meritele pentru realizările obţinute. Doar ea s-a străduit, nu? Da, e adevărat, el i-a dat bani pentru haine, pantofi, genţi, accesorii scumpe, produse şi tratamente cosmetice…A ajutat-o să-şi cultive relaţii într-un mediu prolific, şi a rezolvat multe dintre problemele care îi blocau ascensiunea pe scara ierarhică…A susţinut-o ori de câte ori i-a fost dificil să se descurce cu noile deprinderi sau activităţi…Ea însă a fost o „elevă „foarte exemplară, a însuşit totul din mers şi s-a străduit să ţină noua ei poziţie şi situaţie sub control. Păi, nu este ea cea care merită ovaţii? În răstimp femeia îşi schimbă până la nerecunoaştere „ambalajul”. Pe când „conţinutul” rămâne acelaşi – sărac, rudimentar sau în general, degenerează până la putrefacţie.
Acest amestec de exterior alias „Lady Di” şi interior vanitos creează unei „feministe” o paloare dezgustătoare, incompatibilă cu imaginea pe care mişcarea feministă a tins s-o imprime adeptelor sale. În noua sa postură de „femeie de afaceri” sau „persoană proeminentă” , „feminista” îşi exprimă din ce în ce mai des nemulţumirile şi reproşurile faţă de mentorul ei. Şi subit acesta devine vinovatul de suferinţa ce-o trăieşte – o dramă pe care încearcă s-o epuizeze în braţele altuia. Cel ce i-a oferit posibilitatea, pe parcursul mai multor ani, să trăiască metamorfoza” feminismului”, este abordat doar în culori sumbre, iar calităţile lui, pentru care anterior „l-a iubit”, iau forma unor neajunsuri absolut intolerabile. El nu e atent, nu este gingaş, nu-i spune cât de frumoasă şi deşteaptă este, nu-i organizează cină la lumina lumânărilor, nu mai are chef de sex ... şi în general, nu mai e în stare să-i suscite orgasmul.
E greu să fii feministă autentică. Această responsabilitate revendică mai mult decât îşi imaginează mulţimea. A ţine un discurs, a desfăşura diverse proiecte şi a te purta la „patru ace” nu înseamnă feminism. Mulţi sunt cei care adoptă un asemenea comportament, în dependenţă de domeniul de activitate şi interese, şi nu neapărat împărtăşesc feminismul. Iar investiţia in „ambalajul” femeii chiar nu este de domeniul feminismului. Dependenţa femeilor moderne de saloanele de frumuseţe, modă, operaţii estetice, „accesorii” false ale corpului (silicoane, gene, unchii, păr), alcool, fumat, sex (cu oricine şi oriunde, numai bani să fie în pungă nu reprezintă domeniul de interese a unei feministe autentice. De fapt…multe femei înţeleg prin drepturi egale reproducerea unor obişnuinţe ale masculilor, de obicei „apucături” combătute de morală.
Altfel spus, o preocupare exagerată faţă de exterior, o abandonare totală a spiritului şi pasarea tuturor problemelor şi responsabilităţilor pe umerii bărbatului nu e acel efect planificat de feminism. Intenţiile mişcării au fost nobile – s-a dorit protejarea femeii, frecvent blamată şi batjocorită, dar nu transformarea ei, dintr-o captivă, într-un accesoriu sau jucărie a masculului.
„Feminista” din spaţiul postcomunist este o decăzută, şi nu poate concura cu frumuseţea spirituală a femeii din timpurile patriarhale. Or, feminismul nu a fost inventat pentru a ucide acest spirit purificator şi bogat, ci dimpotrivă, pentru a-i oferi posibilitatea să se dezvolte şi să se afirme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu