photo eb1b08bb.png

7 feb. 2012

Decoperiri ale fizicii cuantice, cu impact major asupra vieții noastre


Gândim în continuu, fie că vrem sau nu asta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.
Toate gândurile noastre produc consecințe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers, nu doar în direcția dorită, ci în toate direcțiile. Energia emisă de gândurile noastre își caută în drumul ei alte energiă cu care poate vibra la unison, după principiul „ceea ce se aseamană se adună”.
Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanșează un proces de rezonanță. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viața noastră.
Gândurile tainice, felul în care îi judecăm pe ceilalți, vorbăria interminabilă a minții – totul se deplasează inerțial.
Așadar, prin gânduri emitem permanent energie către exterior, fapt care influențează într-o mare măsură ceea ce atragem în viața noastră. De aceea o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înșine, ajută să conștentizăm ce anume avem de schimbat.


1. În crearea realității noastre, nu doar gândul este implicat. 

Până nu demult, oamenii de știință au crezut că doar prin ganduri emitem energie către exterior și că cel mai puternic emițător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.
Dar trupul nostru dispune de un emițător încă mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima mai are un rol, la fel de important ca acela de a pompa sânge în organism. Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cardiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ este înzestrat cu ceea ce numim „inteligența inimii” și că influențele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.
Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, arătând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o raza de aproximativ 2-3 metri.
Institutul de Cardiologie amintit a mai descoperit că inima interacționează atât cu trupul, cât și cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem ca acest câmp generat de inimă are influență la mulți kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locația fizica a inimii.
Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informațiile?
În primul rând prin EMOTII.
Știința ne spune că atunci când simțim o emoție, ea este transpusă în energii electrice și magnetice specifice, care interacționează cu celulele corpului nostru și cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradițiile spirituale autentice. Ele știu cum să orienteze atenția aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către rațiune, creând astfel o lume mentală, bazată doar pe logică.
Alte studii asupra inimii au arătat ca aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au și o alta sursă la fel de importantă, anume CONVINGERILE, acele lucruri pe care le credem cu tărie și în jurul cărora ne cantonăm viețile.
Deci nu doar emoțiile sunt emise în afarî, ci și convingerile. Iar inima este un fel de interfață care transformă toate emoțiile și convingerile noastre în energii electromagnetice.
Așadar, prin sentimentele noastre – prin iubire, iertare, compasiune, dar și prin mânie, ură, supărare, producem modificări atât în trupul nostru, cât și la mai mulți kilometri în afara noastră.
De reținut că, deși creierul emite și el câmpuri electromagnetice, e dovedit științific că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.
Așa se poate explica de ce vindecarea se obține mai repede printr-o susținere afectivă corelat cu procese de gândire pozitivă.

2. ADN-ul uman are o influență directă asupra lumii înconjurătoare

Știm, teoretic, că totul este interconectat și interdependent. Acest luctu este valabil și la nivelul micro-universului nostru.
Studii de laborator au arătat că ADN-ul uman influențează direct substanța din care sunt formați atomii, adică acelr particule cuantice de lumină, numite fotoni.
Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat o serie de experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman și fotoni, dorind să afle ce influență are ADN-ul uman asupra fotonilor.
Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obtine „vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el este un spațiu lipsit de aer, dar abundă de informații și energie). Într-un astfel de spațiu fotonii pot fi măsurați destul de exact, cu aparate specifice.
În experimentul lui Poponin fotonii s-au distribuit, asa cum era de așteptat, în mod dezordonat, fără sa respecte o ordine. Apoi a fost introdus ADN uman în aceasta eprubetă vidată. Acum s-a produs un lucru foarte surprinzator. ADN-ul uman a influențat nemijlocit fotonii: i-a ordona în forme regulate.
Acest aspect este semnificativ, deoarece arată că substanța care stă la baza vieșii, ADN-ul, are o influență directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjuratoare, adică fotonii atomilor. Astfel, știința occidentală a demonstrat ceea ce tradiții spirituale străvechi știau deja: suntem parte integrantă din aceasta lume și o influențăm în permanență.
Experimentul nu se oprește aici. Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca și cum ADN-ul era încă prezent acolo. Și-au păstrat poziția lor ordonată. Fotonii și ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deși fuseseră separați fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ținea conectate.
Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea ca există un câmp cuantic care ne unește cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legatură cu toți și cu toate, fie că suntem conștienti sau nu de asta.
  
3. ADN-ul este influențat, la rândul său, de sentimente
   
Senimentele și convingerile puternice modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influențează atomii, după cum am văzut.
S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoționale. Pentru aceasta subiecții experimentului au fost supuși unor tehnici emoționale și spirituale.
S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoțional puternic, au putut fi măsurate reacții electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influența molecula de ADN din eprubetă prin intermediul emoțiilor lor puternice.
Când subiecții experimentului emiteau stări de iubire, recunoștință și altele asemenea, molecula de ADN se dilata, lanțurile ADN-ului se deschideau, se măreau.
Când subiectii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN răspundea acestor emoții negative printr-o evidentă contracție care bloca o parte din codurile sale. 
S-a observat astfel, empiric, cum emotiile, convingerile, sentimentele pot modifica structura moleculei de ADN, precum și ordonarea acesteia în celule.
Mai mult chiar, oamenii de știință au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoștință, iubire, fericire.
Aceste descoperiri, care arată că genele ADN-ului sunt modificabile de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi stiinte, Epigenetica. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior și apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reactiile biochimice, cât și undele electromagnetice. Aceste semnale influențează în mod direct celulele producând modificări ale codurilor lor genetice.
Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferența de timp dintre emiterea unei emoții și reacția ADN-ului. S-a constatat că reacția ADN-ului avea loc întotdeauna simultan.
Tot ceea ce gândim și simțim, ADN-ul nostru percepe în mai puțin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), chiar dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.
Concluzia?
Gândurile și sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care este structurată lumea.

Sursa, 19 noiembrie 2011: aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!