Marin Sorescu

 (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București)

Cercul

Mergeam pe drum. Era lună, așa, toamna.

Și mă ajunge din urmă si trece pe lângă mine

Un cerc.

O tuturigă mare de fier. Un cerc

Care mergea singur pe linie.

M-am uitat în urmă: L-o fi aruncat cineva?

L-o fi dat de-a tuturiga

Nimeni...

Și, la urmă, cine se-l azvârle,

Că era mare si greu - ca o șină de roată

de car.

Mă uit înainte; cercul își vedea de cale.

Se-nvârtea repede, repede și făcea praf.

Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal

- Îl vazuși, mă?

- Îl vazui. Și începe să se-nchine.

Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,

Numai Spânu, mai are butii de vin așa de mari,

Plecă și se varsă putina...

Ne mirăm noi așa și ne dăm cu părerea,

Ăsta al lui Calotă se facuse alb, îl cam

speriase

Drăcovenia,

Și mai apare și Gligorie.

- Îl vazuși, mă?

- Nu-l văzui. Ce să văd?

- Cercul?

- Care cerc?

Ghiță al lui Calotă s-a aplecat și i-a arătat

Urma în țărână. Lăsase o urmă ca de roată

de car.

-E, câte urme de roți nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, așa, vălăntoace, prin tot

satul.

Unii îI vedeau, alții nu.

Așa, cam din trei, pe lângă care trecea,

Doi îl vedeau, unul nu...

Stând noi așa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!

Uuu!

Cam cum face o vuvă mare...

Și vedem nori de praf...

- Dați-vă la o parte, că vine... Se-ntoarce...

Venea cercul de la deal, parcă se înroșise puțin

De-atâta alergat, de-atâta inspecție în

Comuna Bulzești...

Venea dinspre Prădatorul, trecuse ozaca

prin Frațila

L-am apucat de mână pe Gligorie:

- Îl vezi, mă?

- Ce să văd?

- Cercul

- Care cerc?

- Ăsta de trece acum pe lângă noi?

Tu n-auzi ca se cutremură pământul, vuiește,

scoate praf...

- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis

Că e roată de cabrioletă? nu, că n-avea spițe...

Și prea lumina... E așa ca o aoreolă de sfânt...

Ca și când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogolit

în praf

Și aoreola lui îl poartă ca o șină...

Și-l imbracă în stralucire...

Mergea vâjâind... Și se înfierbântase de-atâta

învârtit,

Scotea scântei, când se atingea de câte

o piatră.

Prin Seculești, acum era aici la Gura Racului

și precis

Voia să meargă și-n Nătărai la vale...

M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:

mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spumă

de geometrie,

Adică esența esențelor...

Am căzut în genunchi,

Așa de ușor și de delicat atingea pământul

Plin de gloduri, al satului.

Bă, calca prin Bulzesti, parcă-ar fi mers

Pe lună, tu-i mama măsii!

Mă trecuseră fiorii și aproape să-mi dea

lacrimile

De atâta cinste și minune.

- E, acum îl văzuși? L-am mai întrebat odată

Pe Gligorie, care-și scotea pământul

de sub unghii

Cu un chibrit.

- Ce să văd?

- Cercul.

- Care cerc?

- Atunci... du-te unde plecași, bă orbetule!

Că eu n-am ce discuta cu ăștia, care nu văd

decât

Ce le arată muierea!

- Hai, mă, îl trag pe-al lui Calotă...

Avusei noroc mare cu tine,

Ca fuseși aici... că altfel,

Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,

Ce orbeți sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspecție

A circulat mult la noi, din gură în gură.

N-a reușit s-o stingă nici războiul al doilea,

Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut

pe planul doi

Și, până la urmă, au biruit ăi care nu-l

văzuseră.