Spinoza - universul este identic cu Dumnezeu, Substanță rezultată din sine și prin sine

Se împlinesc azi 335 de ani de când Baruch Spinoza (n. 1622), renumit filosof evreu olandez de origine sefardă cu strămoși de proveniență portugheză, a părăsit această lume nu înainte de a lăsa posterității concepția sa metafizică cu privire la existență, care nu se înscrie nici unei a școli filosofice, dar nici nu a creat un nou curent filosofic. A trăit doar 45 de ani (d. 1677), dar a marcat, totuși, gândirea unor filosofi ca Leibniz, Lessing, Fichte sau Herder și creația unor porți precum Goethe, Wordsworth și Shelley.

Pentru Spinoza universul este identic cu Dumnezeu, Substanță rezultată din sine și prin sine. Iar substanța (categorie preluată din filosofia scolastică) rezultă din sine și pentru sine, nu are o realitate materială ci o esență metafizică cu atribute infinite dintre care inteligența umană poate cuprinde doar lumea obiectelor materiale și manifestările gândirii. În cadrul acestora fiecare idee are o corespondență obiectuală (fizică) și invers și se află într-o interacțiune continuă. Diversitatea lumii materiale, decurgând din manifestarea substanței, se constituie în „natura naturata” (natură creată) cauzată și obiectivată indestructibil de „natura naturans” (natura creatoare), adică de substanță. întruchipare a lui Dumnezeu. Această cauzalitate iminentă este metafizică, natură creată prin ea însăși.

Însă aspectul cel mai provocator al dizertației filosofice a lui Spinoza îl reprezintă ideea potrivit căreia incitarea la cunoaștere intuitivă a substanței, proprie omenescului, constituie sursa și apoi manifestarea iubirii spirituale a lui Dumnezeu, „amor Dei intellectualis”. 

Încheiem această succintă prezentare cu câteva afirmații memorabile ale acestui mare filosof:

„Lumea ar fi mai fericită, dacă oamenii ar fi la fel de capabili să tacă pe cât de capabili sunt să tacă”;

„Am încercat mereu să nu ridiculizez, să nu compătimesc, să nu privesc disprețuitor scțiunile umane, ci să le înțeleg”;

„Siguranța este bucuria născută din ideea unui lucru viitor sau trecut căruia i-a fost înlăturată și ultima urmă de îndoială”;

 „Libertatea e înțelegerea necesității”