21 mai 2012

Dispariţia unui prieten, scriitorul Anton Marin de Liviu Drugă

  L-am cunoscut pe Anton prin intermediul internetului. Nu ştiu pe ce site ne-am intersectat prima dată, apoi am început să ne „comentăm” reciproc textele de pe blogurile noastre. În urma unei postări de-ale mele, a vrut să vină şi el la Cenaclul „Bocancul Literar”. Acolo l-am văzut prima dată. Se deplasa încă de atunci încet şi cu grijă.
            Am început să ne întâlnim cam o dată la două săptămâni, uneori mai des, mai vorbeam la telefon şi pe nesimiţite am devenit foarte apropiaţi, petrecându-ne timpul în lungi discuţii despre vieţile noastre şi despre literatură.              

            A fost un om de o modestie şi de o discreţie incredibile, iar viaţa lui însăşi a fost un roman, tumultuos şi tragic, în care pe primul plan au fost mereu prietenii. Povestea cu mare bucurie şi satisfacţie de vremurile când casa lui era plină de prieteni. Drumurile lor s-au despărţit şi încet-încet a ajuns să fie vizitat de tot mai puţini oameni. Coincidenţă sau nu, acesta a fost momentul în care am apărut eu, în ianuarie anul trecut. În vară m-a sunat să trec pe la el cât pot de repede. Am făcut-o a doua zi, când mi-a spus că a fost diagnosticat cu cancer, avea dureri foarte mari. La acea întâlnire, la care a mai fost un vechi şi foarte bun prieten al său, ne-a rugat să avem grijă de cărţile lui după ce va muri.

            A început tratamentul şi se simţea mult mai bine, îşi făcea planuri să mai umble la cărţile aflate în manuscris şi, dintr-o dată, starea lui s-a deteriorat rapid. Era conştient de ceea ce i se întâmpla şi că sfârşitul era aproape. Cu toate acestea vorbea cu aceeaşi lucidiate şi aplomb despre literatură şi despre cărţile lui. Despre cărţile lui în care îşi pusese toată viaţa, parcă simţind la momentul scrierii lor, că viaţa îi va fi aşa de scurtă. Când îi mai reproşam că anumite lucruri erau în plus în textele sale, îmi spunea “nu, nu, acolo am vrut să spun eu ceva” – totul era important. Sunt sigur că literatura, plăcerea de a scrie au fost bunii lui prieteni, alinarea lui.
            Anton a şi pictat şi a desenat cu talent, după ce a învăţat singur aceste lucruri. Din păcate, de vreo 3 ani nu mai lucrase nimic.
            Nu îmi mai rămâne acum, când Anton nu mai este, să cred că soarta cărţilor lui şi numele lui să devină mai cunoscute decât în vremea când el trăia.
            Îmi este dor deja de omul şi scriitorul Anton Marin, bunul meu prieten. Îmi este şi acum extrem de greu să cred că în sufrageria lui de la etajul 4, sufragerie plină de cărţi şi reviste de literatură, Anton nu mă mai aşteaptă, întinzându-mi scrumiera mai aproape de mine, pe colţul mesei.
Liviu Druga.



Romanul Eu, gândacul apărut la Institutul EuropeanFragment din romanul "Eu, gândacul" al lui Anton Marin (1960-2012). O mostră de umor şi de veridicitate a limbajului.

Aşa cum se aştepta, cucoana nu ajunsese încă. Dădu un tur asiguratoriu şi, după ce se convinse că nu sosise nicio persoană cunoscută, se aşeză strategic la bar. De aici se putea vedea şi în salonul principal, peste umărul barmanului. Privi cu figură de expert sorturile de băuturi scumpe şi-şi luă avânt, pentru început, cu o cafea lungă. Apoi se decise pentru un coniac, respectând oferta doamnei ministru. Se relaxă privind în jur. Îi plăcea vila asta boierească veche, cu aerul ei rafinat, reflectând epoca interbelică.



„Ce casă super, nene! Ăştia d-au făcut-o să vede că erau barosani adevăraţi, nu făcuţi la apelu’ bocancilor. Jupâni dă jupâni, frate! Da, da... Nu să mai fac case d-astea, cu sclupturi meseriaşe – uite, până şi pă tavan are îngeraşi şi gagici goale –, cu marmore, cu parchet d-ăsta dichisit, cu lambrioaie dă lemn adevărat, nu pefeleu sau plastic, şi mătase pă pereţi. Plus tablourile. Mda... Şi sobele din porţelan, frate, dă porţelan! Cred că o sobă d-asta, ehe!, face o roabă dă bani. Bine, ăştia le-a lăsat numa’ aşa, să dea bine la atmosferă. E şi ăsta un chichirez. Toate-s gândite să aibă şartu’ lor, să fie cum erau ele odată. Ce vremuri or fi fost alea! Ding-ding, sunai dân clopoţel şi venea valetu’ sau femeia, cum mă-sa-i zicea, în costume d-alea livreşti, cum purtau servitorii. Poc-poc, făcea o plecăciune: Domnu’ doreşte ceva? Şi tu dădeai comanda. Te întrebau ăia: Să vă pregătesc baia? Auzi, tu, moşule! Să vă pregătesc baia! Oaleo, praleo! Mamă, ce epocă, mânca-ți-aș! Azi, dacă iei o tipă, chiar şi după la firmele astea specializate, să să ocupe dă casă, să facă o mâncare, să te servească la masă, cân’ ai invitaţi, la o ocazie, dai numa’ dă naşpete. Ori îs ţărănci originale, ori îs nişte bubă-n cur, d-astea, dă nu taie ceapa dăcât la aparat, că-şi strică manichiura. Da’ ce mă mir io, c-aşa-s toate tipele azi. Vorbesc dă alea cu aspect comercial, să mai încânte ochiu’, nu dă nasoale care-s bune dăcât dă muncă pă şantier, în Spania. Să-nlemnesc dă nu, da’ toate muierile dă azi, cu o facultate la bază, au numa’ harfe în creieri, dă te ia groaza. O femeie cumsăcade, da’ mişto, nu mai vezi azi. O bunăciune care să le aibă şi cu casa, şi cu gătitu’, nu mai găseşti, să dai cu tunu’. Toate să ţin dă curi, dă regimuri şi dă fitnesu’ chilului, ca să arate dă top şi să fie cool. Şi tu ce să faci, nene? Să mănânci şi acasă tot parizer şi să dai până şi ciorapii la spălătorie? Hai, dom’ne, ce dracului!”
Se uită pe fundul paharului şi oftă. Apoi la ceas şi ţistui nervos.
„ Nţţ-nţţ-nţţ! A dreacu’ hoaşcă, aproape că a trecut jumatea aia dă ceas şi tot nu-mi mai vine. Stai, Relule, ca mazeta cu ochii-n soare, c-apare ea. Parc-o văd: Aaa! bună, dragă! Am întârziat niţeluş, da’ tu nu te superi, nu? Păi, nu, că timpu’ meu nu contează, madam. Al tău e estraordinar dă preţios, ’z-gura mă-tii dă pocnitoare bătrână!”, se montă singur domnul Ciucurel.
Ar mai fi comandat un pahar, însă se gândi că nu-i o idee tocmai inspirată. La halul de nervi în care era, cine ştie ce porumbel ar fi putut să-i scape. Şi asta-i mai lipsea, să o pună pe vaca asta pe picioarele de dinapoi. Ştia el ce-i poate pielea şi cât de ranchiunoasă era.
După încă o un sfert de oră, apăru şi doamna ministru. Era îmbrăcată tinereşte iar faţa îi era zugrăvită în culori pastelate. „Băbăciunea se ţine bine”, aprecie Relu. „Nu-i nici başoaldă, nici o uscată d-aia de să treacă pe sub uşă şi pă pariu că s-a siliconat şi asta. Cred că şi-a tras şi ceva botulină la bot. He, he!”, se amuză în sinea lui domnul director.
„Aaa! Bună, dragă! Am întârziat niţeluş, da’ tu nu te superi, nu?”
„Să poate, doamna ministru?...”, rânji unsuros dom’ Relu.
Femeia îşi aruncă ochii prin jur, după care scotoci cu sârg prin gentoiul de muşama care – îi spusese domnu’ Sandu – costase vreo douăzeci de mii de euro. Domnului ministru îi cam sărise muştarul când îşi văzuse consoarta venind făloasă cu chestia aia atârnată de braţ. Că o văzuse, n-ar fi fost nimic, dar când auzise cât costase, i se făcuse rău. Bine, nişte apropouri primise el din partea dumneaei, dar credea că momentul concretizării acestora era departe. La burzuluiala lui, soţia îi explicase că gestul ei era menit respectării blazonului familiei. Chiar aşa spusese. Iar despre isprava asta aflase de la dom’ ministru însuşi, la un şpriţ noptatic, pe la sfârșitul verii. „Bă, Relule, am simţit că-mi vine sângele-n cap, mă! Auzi la ea: să ne respectăm blazonu’ familiei. Ce blazon, mă, nebuno!? Când am fost pă la voi, pă la telemormani, dă te-am cerut dă la ai tăi, n-am văzut niciun blazon pă poartă, că gardu era oricum înnădit cu sârmă şi abea dă să mai ţinea. Nu mai zic că umbla toată liota aia dă câini să mă muşte p’in el. Ia uită-te, dom’ne la ea, unde-mi era marchiza dă Toporu cu blazonu’! Da’ cân’ am luat geanta să mă uit, m-am ofticat şi mai rău. Mă, băiatule, mă gândeam şi eu că cine ştie dân ce piele o fi. Aiurea! Muşama, bă, Relule. Muşama ca aia dă o vinde precupeţii în piaţă, mă. Decât că cu alte modele pă ea şi cu nişte cristale d-astea, dă e la modă acuma.” „Svarovschi, cum e feşiăntrendu’ acu’!”, punctase Relu, arătând că ştie şi el foarte bine despre ce e vorba. „Svarovschi, Scaraoţchi, mă-sa-n cur dă cristale, că, or’şcât, nu-s diamante să ceri pă ele preţu’ ăla!” „Ei, ştiţi şi dumneavoastră cum îs femeile... Dacă le pofteşte inima la ceva, nu să mai există nimica să le oprească. Ce să faci?”, îşi manifestase diplomatic înţelegerea domnul Ciucurel. „Adevăru’ e că la dineu, cam toate cucoanele s-au prezentat cu poşete d-astea. Şi, evident, Ţuţi mi-a atras atenţia şi mi-a bătut obrazu’ că vezi, Sandule, mi-ai făcut scandal dăgeaba. Am tăcut atunci, deşi mi se pare şi acu’ o prostie. Reprezentare, reprezentare, nene, da’ pă atâția bani?” „Păi, n-aveţi încotro, standingu’ cere, dom’ ministru, şi sacrificii”, punctase iarăşi Relu. „Aşa e, mă, băiatule, aşa e!”, confirmase cu căldură domnul Sandu, apoi cu o undă de simpatie uşor etilizată, adăugase: „Da’ câți înţeleg asta? Rahaţii dă ziarişti fac mişto, deşi, la o adică, nevestele lu’ ăia mai cu cheag să îmbracă tot dă unde să îmbracă şi ale noastre. Da’, vezi tu, le place să asmută pulimea pă noi.” „Eee, e şi după interese, dom’ ministru. Ce, parcă noi om fi proşti şi nu ştim.” „Băi, Relule, o ştim noi, oamenii serioşi, oamenii destupaţi, da’ poporu’ ăsta dă melteni e prost, dom’ne, bâtă dă prost! Imediat pune botu’ la vrăjeală. C-aşa-i românu’, bou şi putoare. Pă cinstite! N-ai să vezi popor mai dobitoc, mai leneş, mai jegos, mai cu păr pă limbă şi mai nerecunoscător dăcât românii! Acuma, pă bune, dincolo dă micile afaceri, cine să zbate, moşule, pentru tot neamu’ nostru? Ă? Cine? Noi, domnule, noi clasa politică pă care o înjură toată lumea. Cârâie toţi, ca tâmpiții, că uite ce şi-a făcut ăla, uite ce conturi are ălalt. Da’ cine v-a băgat, bă, vitelor, în Europa? Acu’ munciţi ca cetăţeni europeni pă peste tot, pă bani adevăraţi, nu pă lei-tramvai, husenilor! Nu vă mai aleargă foamea-n ţară, ba vă mai trageţi şi vile şi merţane, cu lova strânsă dă dincolo. Păi, o fi rău?”, perorase indignat dom’ Sandu. „Şi normal că nu-i rău!”, se grăbi să răspundă domnul director Ciucurel întrebării retorice a ministrului secretar de stat. Acesta urmase, ridicând pilduitor arătătorul: „Plus fondurile europene! Da? Ploaie dă biştari ce a curs peste ţara asta ca acu’, n-a mai căzut niciodată. Aşa... Şi cine să chinuie să tragă tot banu’ ăsta încoa’? Tot noi, clasa politică pă care scuipaţi zi dă zi. Vă bagăm şi vouă apă, că acuma, poftim, toţi ţărănoii să ridică cu pretenţii, vă asfaltăm, vă băgăm gaze şi curent până-n creierii munţilor. Da’ omu’ simplu tot cu gălăgie-n gură e. Că a sfertisit ăla dân fonduri, că furat ăla nu ştiu ce. Prostii. În loc să fie mulţumit că nu să mai spală-n copaie, râtanii face gât. Da, dom’ne, să mai ciuguleşte, că oameni suntem. Nu e nimeni sfânt, da?” „Corect! Sfinţii-s la biserică pă perete. Acia-s oameni. Şi tot omu’ mai greşeşte şi el...”, sărise imediat Relu. „Mai greşim şi noi, da. Nu zic că nu. Da’ tot în ăla care face ceva să dă cu paru’. Ca cânii ne mâncăm dom’ne, ca câinii. Oricât ai face pentru amărâtu’ ăsta dă popor, n-ai să primeşti în schimb dăcât nerecunoştinţă şi invidie.” „Da, Domnu’ ministru. Mare adevăr aţi spus!”, îi cântase în strună, cu o mutră convinsă, dom’ Ciucurel. Iar marele om politic declarase, cu ochii aburiţi de o profundă trăire interioară: „Ţine minte dă la mine ce-ţi spun eu: ordinarii ăştia pentru care am sacrificat atâtea zile şi nopţi, atâta sănătate, pentru care – vorba lu’ ăl bătrân, că nu era prost – n-am precupeţit nimic, nu ne merită, domnule!” „Noo, clar că nu vă merită!”, îl aprobase tânărul manager.
„Alo! Ce faci dragă? Nu mă asculţi?”, o auzi Relu pe doamna Ţuţi interpelându-l cam nevricoasă, dar cu o faţă surprinzător de zâmbăreață. Domnul director rămăsese meditativ, dar cu ochii căzuţi – fără intenţie! – în decolteul generos al soţiei domnului Sandu. Un decolteu care oferea vederii publicului larg, mare parte din cei doi sâni prea opulenţi, rotunzi şi pietroşi pentru a fi pe de-a întregul naturali.
„Ăăă... Pardon, mă scuzaţi! Sunt un pic obosit şi mă furaseră gândurile. Aşa. Ziceţi, doamnă!”, spuse el dezlipindu-şi privirea de peisaj.
„Păi... Dă-mi şi mie pachetu’, că acuşi vin fetele, înţelegi?”, gângurise cucoana, fluturând niţeluş din gene.
„Imediat, imediat”, se conformă domnul Ciucurel. Scoase din genata diplomat o punguţă pentru cadouri, şi i-o înmână femeii. Aceasta se aplecă, doar atât cât să arate o imagine şi mai cuprinzătoare asupra bogăţiei pieptului şi, după ce meşteri un pic prin interiorul gentoiului, vârî pachetul într-un colţişor. Apoi îl privi iarăşi cu un surâs larg, spunând:
„Mersi, dragă! Eşti un scump.”
„Cum dracu’ să nu fiu dacă-ţi sar cu cinzeci dă mii dă euroi, jean-cote, la tot momentu’!”, îşi spuse Relu. Zise cu glas tare: „Sunteți dumneavoastră prea drăguţă...”
Ea râse şăgalnic, dându-și uşor capul pe spate. Revenind în poziţia iniţială îi zâmbi subtil:
„Zăăău tu? Îmm, eşti şi cavaler, care va să zică. Mersi de compliment!”
„Asta să dă la mine sau ce? Hm! De tras, se trage, asta-i clar. Da’ parcă-l are acuma pă unu’ dă la o televiziune, un analist tânăr. O fi şi ăla plecat dân ţară? He, He, poate o fi şi ăla la Strasbourg, tocmai cu dom’ Sandu, iar dameza o fi fredonând: mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică. A dreacu’ babă, numa’ la cărniţă tînără pofteşte ’mneaei! Ia mai bine să fiu io atent, că apa-i mică şi pietrele lunecoase”, îşi zise Relu precaut. Adoptă la repezeală un zâmbet cât mai simpatic, dar făcu plin de respect: „Aaa! Nu-i niciun compliment. E puru’ adevăr. Mai rar o doamnă ca dumneavoastră!”
„Hai, măăă...”, făcu ea mai ceva ca o porumbiţă.
Domnul Ciucurel se cam blocase şi căuta cu disperare o replică. Norocul lui fu că în clipa următoare apăru în restaurant Pîrvuleasca şi flirtul senzual al doamnei ministru secretar de stat se potoli. Nou-sosita se proţăpi lângă masă:
„Bună, Nuţico! Vai, dragă, da’ ce bine arăţi! Ai fost la salon, nu?”, o trânti amica cu un zâmbet nonşalant, nepărând să-l zărească şi pe domnul Ciucurel.
„Da, Mariano, d-acolo viu”, recunoscu acru Ţuţi. „Acu’ un minut am intrat şi io înăuntru, aici. M-am întâlnit cu domnu’ Relu, că avea Sandu o chestie cu dumnealui şi am mai schimbat o vorbă, cât vă aşteptam, pă tine şi pă Rodica.”
„A! Rodica n-a apărut, tu?”, se arătă lejer nemulţumită doamna Mariana, soţia unui cunoscut om de afaceri bucureştean.
„Nu. Iei un digestiv înainte dă masă?”
„Îhî. Iau un Cambusa Amaricante, dăşi mi-e o foame dă mor. Da’ până vine şi zăpăcita asta, ce să fac?”
Domnul Ciucurel socoti că era momentul cel mai potrivit pentru o retragere elegantă. Se ridică amabil, înclinându-se în faţa amândurora:
„Doamnelor, a fost o plăcere să vă întâlnesc. Din păcate, mai am unele probleme dă rezolvat...”
„Bine, tu. Fugi dă le rezolvă, atuncea!”, făcu Pîrvuleasca, concediindu-l cam abrupt, semn că se pregătea de o bârfă între patru ochi cu doamna Nuţi, până va fi apărut şi cealaltă amică.
Soţia domnului ministru îi aruncă o privire cam piezişă suratei, dar se ridică din scaun, întinzându-i o mână domnului director:
„Mulţumesc, dragă, pentru efort şi prontitudine.”
Ciucurel îi sărută mâna şi zise:
„Oricând, doamnă, oricând! Vă stau la dispoziţie, lu’ domnu’ ministru şi dumneavoastră, oricând aveţi nevoie.”
„Pa, pa, domnu’ Relu, şi teichitizi!”
„Săru’mâna!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!