Aș vrea să știi că nu-mi ești amăgire,
că ochii uneori mă mai înșeală,
iar când îți scriu cu lacrimi de cerneală
pătez hârtia toată de iubire.
Aș vrea să știi că nu-mi ești o povară,
ci-mi ești povara pe care n-o mai am,
icoana care tainic în suflet o purtam,
pasărea zburând din iarnă către vară.
Aș vrea să știi că nu-mi ești înălțare,
pe geamul tău privirea mi-o urcam,
dar era mat, alunecos și iar cădeam
cu fața-n sus, cu ochii drept în soare.
Aș vrea să știi că nu îmi ești vitală,
ești doar viața pe care am nutrit-o
strigându-te neîncetat: iubito!
plouă, nu am flori, am numai o petală...
Aș vrea să știi că nu-mi ești supărare,
ești numai partea care îmi lipsește,
emisfera care nu mă mai gândește,
brațul ce-mi rămâne după amputare.
As vrea sa stii Mihail ca am citit cu sufletul poezia ta.....minunat.....as vrea sa stii...
RăspundețiȘtergere