Orpheus and Eurydice Christoph Willibald Gluck

"Orfeu și Euridice"

Orfeu și Euridice (în italiană Orfeo ed Euridice) este o operă de Christoph Willibald Gluck având ca temă mitul lui Orfeu.

Premiera a avut loc la Viena, în 1762, cu un libret în limba italiană și cu rolul titular scris pentru un castrato alto sau contratenor.

În 1774, Gluck revizuiește opera pentru a putea fi cântată de un tenor, schimbând și libretul în limba franceză. Această ultimă versiune este cea care a rezistat în timp.

Aria "J'ai perdu mon Eurydice" din actul III s-a păstrat și în repertoriul contemporan, fiind cântată deopotrivă de soprane (Maria Callas), mezzosoprane (Vesselina Kasarova) sau tenori (Juan Diego Florez).

Orfeu și Euridice

Muzica Christoph Willibald Gluck

Libretul Ranieri de' Calzabigi

Personajele Orfeu, contratenor (versiunea din 1762),

tenor (versiunea din 1774)

Euridice, soprană

Amor, soprană sau băiat

cor

Data premierei 5 octombrie 1762 și 2 octombrie 1774

Locul premierei Viena și Paris

Limba italiană

Rezumat 

Întrun crâng retras, cu lauri şi chiparoşi - mormântul lui Eurydice. Orfeu jeleşte pe iubita lui. Păstorii simpatizează cu el, cheamă spiritul iubitei decedate. Ei aprind focul sacrificial, flori împodobesc mormântul. Orfeu le cere să-l lase singur cu gândurile-i triste. În zadar o strigă pe Eurydice - ecoul repetă numele iubitei lui, printre păduri şistânci. Orfeu imploră zeii să-i reinvie iubita sau să-i ia viaţă. 

Cupidon apare, şi anunţă voia lui Zeus: lui Orfeu îi este permis să coboare în iad, iar dacă vocea cântăreţului şi sunetul de liră înmoaie sufletul spiritelor rele,, el se va întoarcecu Eurydice. Doar o singură condiţie trebuie să îndeplinească Orpheus: să nu se uite la iubita lui, până când aceasta nu ajunge pe pământ, sau Eurydice este pierdută pentru totdeauna. Orfeu este gata să reziste la toate testele. 

Gros de fum negru învăluie terenul misterios, uneori iluminat de focul iadului. Apare Orfeu cântând la liră. Spiritele încearcă să intimideze viziunile sale teribile. Putereacântecului lui reuşeşte să înmoaie spiritele rele...Spiritele deschid calea lui Orfeu în Infern. 

Orfeo intră. Aici el găseşte pe Eurydice. Orfeu este uimit de frumuseţea peisajului şi de sunetele minunate ale păsărilor. Dar el poate fi fericit doar cu Eurydice. Fără să seîntoarcă, Orfeu o ia de mâna şi grăbit vrea să plece. 

Orfeu nu a putut să asculte pe zei. S-a uitat la iubita lui. Eurydice cade moartă. Durerea de neconsolat a lui Orfeu nu are limite. E gata să-şi înfingă pumnalul în inimă dar Cupidonîl opreşte. Iubiţii şi-au dovedit loialitatea şi voinţa zeilor au reînviat pe Eurydice. 

O mulţime de păstori salută cu bucurie pe eroi, cântând şi dansând. Orfeu, Euridice şi Cupidon laudă puterea atotbiruitoare a iubirii şi înţelepciunea zeilor.