Filosofia limbajului Limbi perfecte: Descartes de Valeriu Gherghel

În 1629, părintele Marin Mersenne îi trimite lui Descartes proiectul unei limbi noi, filosofice. Proiectul fusese propus de un anume Des Vallees (care nu a acceptat să-și publice niciodată invenția). În răspunsul din 20 noiembrie, Descartes va examina proiectul și își va expune ideile cu privire la limba perfectă. Aș observa, înainte de orice, că Descartes e sceptic (și va rămîne sceptic cît va trăi) cu privire la edificarea unei limbi perfecte. Pentru o limbă de acest tip, scrie el, trebuie învățate semnificațiile termenilor (ale numelor) și trebuie creată o gramatică. Dacă pentru semnificațiile numelor, ar fi suficient să posedăm un bun dicționar, gramatica ar fi cu mult mai dificil de învățat (sau de construit). Cu toate acestea, plăsmuind o gramatică lipsită de imperfecțiunile limbilor naturale, dificultatea ar putea fi soluționată cîndva. Astfel, s-ar putea ajunge la un sistem de scriere universal, înregistrînd cu un număr fiecare termen primitiv. Numărul ar trimite la sinonimele termenului primitiv (înregistrate de alte limbi). În fond, făcînd aceste afirmații, Descartes repeta, în 1629, unele idei ce plateau deja în aer. Ajuns aici, Descartes sesizează că problema fundamentală este cu totul alta. Pentru a putea memora numele primitive, ar fi necesar ca ele să corespundă unei ordini a ideilor sau a gîndirii. Această ordine ar trebui să fie de aceeași natură cu ordinea numerelor, fiindcă nu este necesar să înveți toate numerele, ci înveți generarea lor prin simpla succesiune. Problema coincide însă cu aceea pusă de orice ”filosofie adevărată”, în măsură a defini un sistem al ideilor clare și distincte. Dacă un filosof ar fi în stare să numeroteze toate ideile simple, de unde mai apoi ar fi generate toate ideile pe care sîntem capabili să le gîndim și să-i atribuie fiecăreia dintre ele un character (un nume propriu), noi am putea articula, așa cum facem în cazul numerelor, un soi de matematică a gîndirii. Toți știm că numele din limbile noastre trimit, în realitate, la niște idei confuze. Citez din scrisoarea lui Descartes: ”Eu cred că această limbă este posibilă și că poate fi găsită știința de care ține, prin intermediul căreia țăranii vor putea judeca pe tema adevărului mai bine decît o fac acum filosofii. Însă nu sînt încredințat că o voi putea vedea vreodată în uz; ea ar presupune mari schimbări în ordinea lucrurilor și ar trebui ca toata lumea să nu fie altceva decît un paradis terestru, ceea ce se poate presupune numai în țara basmelor”. După cum vedem, Descartes formula aceleași probleme ca și Francis Bacon (ceva mai devreme), numai că nu intenționa să abordeze frontal problema limbii perfecte. Observațiile sale țineau de bunul-simț. Știm, totuși, că nici mai tîrziu Descartes nu s-a preocupat să schițeze un sistem sau o gramatică a ideilor de așa natură încît pe baza lui să poată fi construită o limbă filosofică perfectă. În Principia philosophiae (I, XLVIII), Descartes oferă un catalog al noțiunilor primitive, unde apar, de exemplu, substanțele permanente (ordine, număr, timp etc). Oricum, nu există nici cel mai mic semn că din acest catalog provizoriu (din Principia philosophiae) s-ar putea extrage o gramatică a ideilor. Valeriu Gherghel Mai mult aici