La editura Polirom a apăut, spre finele lui 2013, volumul zece al Însemnărilor zilnice ale Reginei Maria.Şi proiectul editării lor n-a ajuns nici la la jumătate.De regulă, un volum inserează insemnările dintr-un an.Volumul al zecelea acoperă anul 1928, an în care, după decesul de la sfarşitul anului 1927 al lui Ion I.C.Brătianu, Partidul Naţional Liberal a început să-şi piardă electoratul în faţa opoziţiei, a Partidului Naţional Ţărănesc care întreprinde în acest an ceea ce regina numeşte „marşul asupra Bucureştiului”, care sfârşeşte prin instalarea primului guvern condus de Iuliu Maniu.Criza politică este acutizată de divorţul dintre Carol al II-lea şi principesa Elena si de relaţiile complicate dintre membrii familiei regale.
Dar fiindcă e vorba de al zecelea volum, cred că e cazul să zăbovim un pic asupra proiectului în întregimea lui şi asupra felului de a fi şi de a scrie ale reginei Maria.
În cartea sa despre femeile celebre ale României(„Castelul, biblioteca, puşcăria”), al cărei prim capitol este condsacrat Reginei Maria, supranumită de autor „fiinţa superlativului absolut”, Dan C. Mihăilescu mărturiseşte că după ce a „recitit şi pritocit de nenumărate ori, literalmente în extaz” toate volumele de Insemnări zilnice( fiecare având în medie câte cinci sute de pagini), după ce a lecturat până la asta „Povestea vieţii mele” şi celelalte cărţi scrise de regină, el a epuizat toată gama atributelor entuziaste menite „să fixeze cât mai adecvat fervorile, strălucirile, senzoriumul fabulos, portretistica savuroasă, verdictele social-politice, estetice şi de mentalitate etnospirituală „ ce caracterizează scriitura ei.La fel de entuziast o primea şi poporul român.Cum i-a reuşit să-i cucerească pe toţi?
Descendentă din regi britanici pe linie paternă şi din ţari ruşi pe linie maternă, Regina Maria era o fiinţă clădită atât pe pragmatismul şi înţelepciunea britanică cât şi pe misticismul şi mesianismul slav.Având o educaţie strălucită şi dăruită cu o inteligenţă sclipitoare, ea a înţeles, că poporul român(şi nu doar el) îşi întemeiază fiinţarea pe un plan neschimbat, adică pe ceea ce dăinuie, rămâne, nu pe ceea ce este schimbăror.Iar ceea ce dăinuie, ce nu-ţi poate atinge şi lua nimeni este moştenirea culturală intangibilă.Tezaurul folcloric, limba şi portul sunt acele portiţe prin care poţi ajunge la înţelegerea şi apropierea unui popor.În chiar primii ani de domnie a regelui Ferdinand, regina Maria începe cu valorificarea iei româneşti, purtând-o în toate variantele ei şi trahnsformând-o în stil vestimentar personal, apoi a adus la viaţă şi a înnobilat costumul popular românesc de toate anotimpurile. Şi a învăţat limba română Exemplul ei a fost urmat de principese.Altfel spus, a găsit portiţa prin care să pătrundă dintr-o dată, cuceritor, în sufletul românilor.Experienţeţe ei de artistă, soldat şi diplomat, mult apreciate de naţiune, au fost complementare.Această paradigmă comportamentală este preluată cu succes şi în zilele noastre, de exemplu de ministrul culturii din Moldova, care readuce la viaţă portul popular.Modelele determină devenirea întru fiinţă.
Apropo de fiinţă şi fiinţare.Cumpăna gândirii îmi arată că atunci când vorbim de apropierea reginei Maria de poporul român, de dragostea reciprocă dintre ei, nu trebuie să pierdem din vedere limitele.Una din ele ar fi chiar faptul, că regina Maria îşi redacta Insemnările zilnice şi alte cărţi ale ei în limba sa maternă, în engleză.În intimitatea ei, ea rămânea să fie parte subblimată a poporului britanic, nu a popurului de adopţie.Prin urmare, atributele exscesiv de superlative nu sunt potrivite, fapt despre care spunea , în Însemnări, regina însăşi.Adrian Cioroianu, un alt istoric care a scris câte ceva despre ea, spune la gradul superlativ doar atât: „Regina Maria a fost un monument de curaj şi de dăruire pentru interesul de stat al României”.
Proiectul editorial al Insemnărilor zilnice ale reginei Maria a fost iniţiat de editura Albatros, prin devotamentul Georgetei Dinisianu, apoi a trecut la editurile Historia şi Cogniţia, ca să se stabilească definitiv la Polirom.Primul volum a fost tradus din engleză de Valentina Costache şi Sanda Racoviceanu, iar toate volumele următoare au fost traduse de Sanda Racoviceanu.
Însemnările consemnează tot ce se întâmpla mai important în viaţa politică, socială, culturală şi ştiinţifică de zi cu zi a României, devenind astfel un veritabil letopiseţ românesc interbelic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu