| Mănăstirea Horaiţa | |
| Profilul mănăstirii | |
|---|---|
| Confesiune: | ortodoxă |
| Hram: | Botezul Domnului, 6 ianuarie |
| Ctitor: | Ermoghen Buhuş |
| Tip: | călugări |
| Datele mănăstirii | |
| Datare: | 1725 |
| Ţara: | România |
| Localizare: | Crăcăoani, judeţul Neamţ |
Manastire de calugari
La 6 Km de şoseaua Crăcăoanilor, ce leagă oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, la capătul pitoreştii văi a pârâului cu acelaşi nume (Horaiţa), într-o poiană înclinată, înconjurată de subcarpaţii Munţilor Stânişoarei, la 660 m altitudine, se găseşte mănăstirea Horaiţa. Ea a luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822 - 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică - din lemn - a mănăstirii cu hramul "Pogorârea Duhului Sfânt". Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării.
Deşi Mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în anul 1822, sunt documente potrivit cărora ea datează din secolul XV. La 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei - Alexandru cel Bun (1400 - 1432) includea biserica din Horaiţa în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire), pe care le supune jurisdictional Mănăstirii Bistrita. Alexandru cel Bun consemna în documentul din iulie 1428 o danie mănăstirii Bistriţa, care îi va sluji de necropola: "pentru sufletul sfânt al raposaţilor părintţlor noştri şi pentru sănătatea Domniei mele şi a tuturor copiilor Domniei mele ".
Prima menţiune documentară s-a consemnat în actul din 11 iulie 1428 emis de Cancelaria lui Alexandru cel Bun, care consfinţeşte trecerea bisericii Horaiţa în jurisdicţia Mănăstirii Bistriţa:
Eu, robul stăpânului meu Isus Hristos, Ioan Alexandru, voievod şi domn a toată Moldo-vlahia, am binevoit domnia mea cu bună voia mea c-am făcut pentru pomenirea strănepoţilor părinţilor noştri şi pentru sănătatea şi sufletul domniei mele şi am dăruit mănăstirii Uspeniei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care este la Bistriţa, cincizeci de biserici din ţinutul Sucevei. Iar bisericile se numesc: biserica de la Bolojeşti pe Almaş, biserica lui Mihail Dalb, biserica de la Horăiţeşti, biserica de la Dobreni, biserica de la Lasloveni pe Cracău etc.
În anul 1466 Ştefan cel Mare dă dispoziţie ca cele două sate de vânători din jurul Cetăţii de la Vaslui să fie strămutate la mănăstirea Horaiţa, Curtea domnească stabilindu-se în puternica cetate a Neamţului. Călugării au părăsit mănăstirea şi s-au retras în pădure la circa 800 de metri, punând bazeleSchitului Horăicioara şi nu se vor întoarce decât în anul 1518 când cele două sate de vânători se retrag şi se statornicesc în apropiere de Căciuleşti, în localitatea numită Gura Văii. Călugării conduşi de arhimandritul Chiriac, coborâţi de la Horăicioara, construiesc altă biserică ce va dura până în 1822, când aceasta este demolată de Irinar Rossetti pentru a construi alta nouă.
Stareţul Iermoghen Buhuş din familia Cantacuzino Paşcanu - ucenic la Tabor al lui Irinar Rossetti - va construi la Horaiţa, cu concursul câtorva ctitori, printre care domnul Mihail Sturza, Grigore Ghica voievod, Sofronie mitropolit etc., actuala biserică, după modelul unei biserici de pe muntele Tabor, şi care se termină la 2 octombrie 1867.
Denumirea mănăstirii, "Horaiţa", provine de la numele marilor proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani şi împrejurilmile, şi anume Goraeti.
Părintele Irinarh, principalul ctitor al mănăstirii, este hirotesit arhimandrit şi devine primul stareţ al mănăstirii pe care o va conduce până la 1837, adunând în jurul său ca la 70 de vieţuitori.
În 1837 cuviosul arhimandrit Irinarh, îmbolnăvindu-se, s-a hotărât să meargă la Locurile Sfinte pentru a se închina, retrăgându-se pentru restul vieţii sale în Palestina. Cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin, lasă ca stareţ al mănăstirii pe cuviosul părinte Ermoghen Buhuş (1800?-1877), care l-a î nsoţit de la mănăstirea Neamţ. Ca şi părintele Irinarh, cuviosul Ermoghen este hirotesit arhimandrit. În timpul stăreţiei sale este ridicată actuala biserică a mănăstirii, cu hramul "Botezul Domnului", a cărei construcţie a început la anul 1848 şi a fost finalizată 19 ani mai târziu, la 1867, fiind sfinţită la 20 octombrie de mitropolitul Moldovei-Calinic Miclescu (1860-1875). La zidirea şi înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit pe lângă credincioşi - prin donaţii - şi domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei.
Biserica, având 30 m lungime, 17 m laţime şi aproximativ 20 m înalţime, a fost construită exclusiv din piatră, numai bolţile sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri.
În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor 8 turle.
Pictura , în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988 - 1993 şi sfinţită la 4 iulie 1993 de catre I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată - după părerea unora - la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867) de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a barocului, familiar majoritaţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a secolului XIX. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unui specialist în domeniu), 3 tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului - deasupra uşilor împărăteşti - amvon care, în tradiţia Bisericii, îşi are locul în partea de Nord şi nu în Est, cum se află aici. În al doilea rând datorită dispunerii neconforme cu tradiţia ortodoxă a 2 registre: registrul sfinţilor apostoli , de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament , în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremitaţile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe.
Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului "Izbăvitoare de secetă" - făcătoare de minuni . Distinsă ca valoare artistică, realizată în prima jumătate a sec. XVIII, ea provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei (1824). Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec. XIX. Numele icoanei "Izbăvitoare de secetă" provine de la numeroasele minuni pe care "Maica Domnului de la Horaiţa" le-a făcut, în vreme de secetă, în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.
Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află paraclisul "Sfântului Ierarh Nicolae" în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii. El a fost construit între anii 1850 - 1852, în timpul stăreţiei cuviosului arhimandrit Ermoghen.
Tot în timpul cuviosului părinte Ermoghen Buhuş a fost construit şi turnul clopotniţă (1853-1855), la al cărui prim nivel a fost făcut un alt paraclis, de dimensiuni mai mici, care poartă hramul mănăstirii "Pogorârea Duhului Sfânt". Aici se slujeste o dataâă pe an, numai Sfânta Liturghie, de ziua hramului.
Celelalte clădiri ale complexului monahal au fost construite, toate, după anul 1920.
Între personalităţile de seamă ce au trecut prin mănăstirea noastră se află şi arhiereul Eugeniu Laiu, episcop-vicar pentru eparhia Bucovinei, cu titlul de Suceveanul. Născut la 06.06.1894 în satul Certieni, comuna Bargaoani, raionul Tg. Neamţ, Ioan Laiu este tuns în monahism la mănăstirea Horaiţa de unchiul său, Arhim.Pimen Gheorghiu, în august 1920. Hirotonia în treapta de arhiereu a primit-o în catedrala din Cernăuti la 9 iulie 1939. După îndeplinirea mai multor ascultări în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, se retrage (octombrie 1957) la Horaiţa, mănăstirea de metanie, unde, în smerenie şi simplitate, îşi petrece ultimii ani ai vieţii pământeşti (10 la numar) până în ziua de 1 aprilie 1967, când îşi dă obştescul sfârsit; a fost prohodit de I.P.S Iustin, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, înconjurat de un sobor de preoţi şi înmormântat în cimitirul mănăstirii.
În prezent obştea mănăstirii noastre numără 20 de vieţuitori, aflaţi sub oblăduirea duhovnicească a Prea Cuviosului Părinte Protos. Petroniu Marin. Părinţii mănăstirii îndeplinesc zilnic diferite ascultări în folosul mănăstirii şi participă regulat la programul liturgic din mănăstire. În ultimii ani s-au executat mai multe lucrări de restaurare-renovare în mănăstire care au cuprins paraclisul "Sf. Ierarh Nicolae", care în prezent se pictează, unele corpuri de chili şi casa de oaspeti.
Departe de zgomotul lumii, atât la mănăstirea Horaiţa, cât şi la Schitul Horăicioara, se continuă tradiţia vrednicilor înaintaşi de a împleti armonios rugăciunea, munca, ascultarea şi isihasmul. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de linişte se poate bucura şi de un cuvânt folositor pentru viaţa duhovnicească.
Interiorul, zugrăvit în ultimii ani de pictorul Mihai Chiuaru in stil neobizantin, pe fond caramiziu, se prezintă ca o singură încăpere de proporţii copleşitoare, despărţită de altar printr-un zid pe care este montată catapeteasma. Trei calote sferice sprijinite pe câte două arce transversale coborâte direct pe zid şi pe alte arce longitudinale laterale, alcătuiesc un sistem de boltire destul de simplu dar care s-a dovedit îndeajuns de eficient, cu toate că presiunea asupra zidurilor este destul de mare.
Catapeteasma se situează şi ea în afara regulilor iconografice cunoscute, având şi o structură deosebită. Este alcătuită din trei segmente frumos sculptate şi din două arcade suprapuse: una cu icoane pictate, situată deasupra, şi cealaltă alcătuită din motive florale sculptate. Dar ceea ce surprinde cel mai mult este prezenţa unui amvon de formă ovală, plasat în partea superioară a iconostasului. O scară centrală duce din altar la acest amvon.
Dintre construcţiile aflate în jurul bisericii mai trebuie consemnat Paraclisul "Sf. Nicolae", construit în 1725, compus dintr-o încăpere rectangulară cu o absidă pentagonală şi tavan drept, împodobit cu o pictură naivă, şi care face corp comun cu chiliile de pe latura de nord a incintei. Turnul-clopotniţă de pe latura de est, care la parter permite intrarea în incintă, a fost construit între anii 1853-1854. Turnul adăposteşte Paraclisul "Pogorârea Sfântului Duh", unde se află catapeteasma din secolul al XVIII-lea, o piesă de interes artistic care provine de la biserica de lemn.
De menţionat că aici, la Mănăstirea Horaiţa, şi-a petrecut Carol al II-lea "arestul" de 75 de zile hotărât de regele Ferdinand drept pedeapsă în urma scandalului iscat de căsătoria secretă a tânărului prinţ cu frumoasa Zizi Lambrino (căsătorie ce a fost ulterior anulată).
~ la manastirea Horaita din Neamt amvonul este amplasat in partea de rasarit si deasupra usilor imparatesti, de regula acesta se gaseste in partea de nord;
~ catapeteasma a fost suflata in mare parte cu foita de aur in 1867 la Viena;
~ cele doua registre sunt dispuse semicircular pe catapeteasma si nu orizontal cum se obisnuieste;
~ aici gasim icoana facatoare de minuni din sec. al XVIII-lea a Maicii Domnului
Odorul cel mai de pret al manastirii este icoana Maicii Domnului "Izbavitoare de seceta" - facatoare de minuni . Distinsa ca valoare artistica, realizata in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, ea provine din vechea biserica de lemn a Horaitei. Imbracamintea in argint a icoanei a fost realizata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Istoricul Sfântului Schit Horăicioara
Schitul Horăicioara sau Horaiţa Veche - "un adevărat cuib de vulturi aninat în crăpătura unei stânci aeriene", după cum spunea scriitorul Calistrat Hogaş, rememorând ale sale amintiri dintr-o calătorie efectuată aici în vara anului 1881 - ia fiinţă în a doua jumătate a sec. XV (1466), după cum menţionează tradiţia orală consemnată în tinda bisericii. În anul 1480, Arhim. Chiriac, la porunca Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ridică, din lemn, prima biserică a acestui aşezământ monahal, cu hramul "Buna Vestire". Astăzi, locul Sfintei Mese a bisericii de la 1480 este marcat de o lespede de piatră pusă în anul 1937 cu cheltuiala soţilor Epifanie şi Aglaia Curcut din satul Metocul Bălan, comuna Cracăoani, judeţul Neamt.
Schitul Horăicioara, aflat la 900 m altitudine într-un cadru natural deosebit de pitoresc, aparţine canonic şi administrativ de Mănăstirea Horaiţa, înfiinţată cu trei secole mai târziu.
Biserica actuală a schitului a fost ridicată, din piatră, în anul 1868 de către Arhim. Ermoghen Buhus - stareţul mănăstirii - şi sfinţită la 20 octombrie de arhiereul Isaia, episcop vicar al Episcopiei Romanului. De atunci şi până astăzi biserica şi chiliile schitului au fost supuse mai multor lucrări de restaurare şi renovare prin grija egumenilor ce s-au succedat cronologic la conducerea schitului.
În biserică se află o icoană a Maicii Domnului, cunoscută ca făcătoare de minuni.
Catapeteasma bisericii, în still gotic şi de dimensiuni reduse, a fost confectionată - probabil - cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1868).
În urma rugăciunilor insistente făcute de monahii vieţuitori acolo, majoritatea bătrâni, în timpul stăreţiei Arhim. Ermoghen ( 1837- 1877), s-a petrecut o minune, Maica Domnului făcând să izvorască apă dintr-o stâncă aflată cam la 50 m departare de biserica schitului. Acest izvor , singura sursă de apa din împrejurimi, a fost binecuvântat cu darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupesti ale celor care veneau acolo cu credintă. Existenţa sa determină pelerinajele anuale a multor oameni, mai ales a celor aflaţi în suferinţă. Renumele său a impus alegerea ca al doilea hram al schitului sărbătoarea "Izvorul tămăduirii", praznuită în prima vineri dupa Pasti.
Retras în inima munţilor, departe de "zgomotul" lumii, Schitul Horăicioara, continuă şi astăzi tradiţia vrednicilor înaintaşi de a împleti armonios rugăciunea şi munca, ascultarea şi isihasmul. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de liniste se poate bucura şi de un cuvânt folositor pentru viaţa duhovnicească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu